O nouă sesiune de finanţare de la AFM pentru montarea de panouri solare la casele izolate

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat o nouă listă cu dosarele aprobate în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

În această sesiune au fost acceptate 20 dosare care au solicitat finanțare pentru 717 gospodării izolate. Suma alocată sesiunii de finanțare este de 230 milioane lei, iar fiecare gospodărie poate obţine finanţare o singură dată.

”Am constatat faptul că există un interes deosebit pentru acest program din partea unităților administrativ-teritoriale din toată țara. Prin acest program la nivel național vom reuși să ajutăm sute de utilizatori casnici să aibe acces la energie electrică din surse de energie regenerabilă, mai ales că vorbim de gospodării izolate de rețeaua națională de distribuție a energiei electrice. Rezultatele implementării unor astfel de programe se vor vedea pe termen lung prin trecerea la o economie durabilă care să reducă poluarea și să ne permită minimizarea costurilor facturilor” a declarat preşedintele AFM, Andreea Kohalmi – Szabo.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali.

În cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potenţialilor beneficiari publicată pe site-ul AFM.

Finanţarea nerambursabilă acordată de AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie. Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului.

spot_img

Ultimele știri