Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Gabriela Firea vrea iluminat stradal alimentat cu energie obținută din deșeuri

Primarul General al capitalei a readus astăzi în discuție planul său de a construi o instalație de tratare și neutralizare a deșeurilor din București și Ilfov. Cu energia produsă de această instalație, ar urma să asigure energia necesară iluminatului stradal. Planul său depinde însă de o hotărâre din partea Ministerului Mediului.

groapa gunoi deșeuri ministerul mediului incinerator

În strategia energetică a Capitalei, care va fi aprobată în scurt timp, (…) am introdus la capitolul valorificarea deşeurilor şi posibilitatea ca iluminatul public din Capitală să fie susţinut doar din această staţie de tratare termică.

Ideea de a construi așa-numita „instalație de tratare și neutralizare a deșeurilor” din București și Ilfov nu este una nouă. Gabriela Firea susține că poate fi realizată prin accesarea fondurilor Programului Operațional Infrastructură Mare, odată ce Ministerul Mediului include această variantă de „valorificare a deșeurilor” în Programul Național de Gestionare a Deșeurilor.

Daniel Constantin a declarat că Ministerul pe care îl conduce ia în calcul această opțiune, pe lângă alte 2 soluții propuse de un consultant extern, care vizează doar depozitarea deșeurilor. De asemenea, a precizat că astfel de stații vor putea incinera maximum 13% din cantitatea totală de deșeuri valorificate, restul mergând în mod obligatoriu spre reciclare.

Există riscuri pentru mediu și sănătate?

În ciuda avertismentelor repetate din partea ONG-urilor de mediu, Primarul Capitalei a asigurat că nu există pericole în utilizarea acestei soluții.

Este o tendinţă europeană. Pe lângă multe capitale europene există astfel de staţii care sunt construite pe sisteme extrem de sigure, ecologice, fără pericol pentru populaţie, în zone care nu pot să afecteze calitatea aerului. Se fac măsurători şi monitorizări permanent, deci nu ar fi niciun impediment din punct de vedere ecologic şi ar susţine strategia noastră energetică. S-ar putea obţine prin această valorificare termică atât energie electrică sau termică, după cum vor fi necesităţile.E

Elena Rastei, reprezentantul Zero Waste Romania sublinia încă din 2015 dezavantajele incinerării cu recuperare de energie. Spunea atunci că tehnologiile precum „Waste to Energy” sunt false soluții, întrucât reușesc să diminueze volumul deșeurilor (cu până la 75 %) numai pe termen scurt. Pe termen lung sunt, însă, adevărate „fabrici“ de boli generate de emisiile toxice de dioxine, metale grele și furani.

Tehnologia actuală este departe de a elimina poluarea și de a reutiliza eficient energia produsă prin ardere. Cenușa, zgura extrem de toxică sunt fie înglobate în materiale de construcții, fie depozitate la rampă. La rândul ei, energia obținută din arderea deșeurilor municipale nu este doar poluantă, ci și foarte costisitoare, compromite politicile de evitare a producerii deșeurilor, programele de reciclare și încurajează în schimb extragerea de resurse. Mai mult, incinerarea susține un sistem economic liniar bazat pe exploatare, producție, consum, distrugere și, în consecință, pe consumul nelimitat al resurselor finite ale planetei.

spot_img

Ultimele știri