250.000 de euro pentru inițiative comunitare de mediu din Brașov, Cluj, Buftea, Vaslui și Oradea

Inițiativele de mediu și educație ale ONG-urilor, instituțiilor de învățământ și grupurilor de inițiativă din Brașov, Cluj, Buftea, Vaslui și Oradea pot primi micro-granturi nerambursabile în valoare totală de 250.000 de euro. Apelul pentru lansarea proiectelor va fi făcut în iulie.

Programul, numit „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, este coordonat de Federația Fundațiilor Comunitare din România, finanțat de Lidl și implementat prin cinci fundații comunitare din orașele de reședință, respectiv: Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Brașov, Fundația Comunitară Cluj, Fundația Comunitară Iași și Fundația Comunitară Oradea.

Fiecare fundație va acorda finanțări de 50.000 euro și mentorat celor mai bune soluții la provocări în mediu și educație.

Până la finalul lunii iunie, are loc prima etapă, bazată pe dialogul și participarea comunității și a administrației locale, pentru identificarea provocărilor comunității, urmând ca, începând din luna iulie, să fie lansate apelurile de proiecte și să înceapă activarea de soluții sustenabile și participative. Proiectele vor fi selectate de un juriu neutru și avizat, în baza unor criterii stabilite de fiecare fundație comunitară.

Inițiativa programului vine ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunităților în care Lidl activează și o este măsură prin care retailerul își propune să sprijine acțiuni relevante, cu efecte pozitive pe termen lung, în direcțiile strategice de educație și mediu.

Viziunea este ca inițiativele „la firul ierbii” susținute prin program să aibă un dublu impact pozitiv: creșterea calității vieții prin soluții relevante în mediu și educaţie și creșterea capitalului social de încredere în comunități.

„Grupurile solidare în care încrederea este prezentă în rețele extinse de relații pot să activeze rapid mecanisme de cooperare și sunt mai reziliente în fața provocărilor neașteptate”, cred fundațiile participante.

Prin contrast, conform cercetărilor, în România, „șase din zece români nu au încredere în nimeni în afara cercului de apropiați”, iar media de implicare în activități de voluntariat este semnificativ mai redusă comparativ cu cea din alte state europene (studiu IRES din 2016 si Eurobarometru 75.2).

Credem că puterea unei comunități este dată de forţa legăturilor sociale specifice grupurilor mici, dar implicate în viața «cetății». Încrederea socială se construiește prin acţiuni directe, care produc efecte observabile, iar aceste iniţiative care sunt generate de comunitate pentru comunitate pot, în timp, consolida încrederea de care comunitățile au nevoie pentru a se dezvolta”, a declarat Ciprian Păiuș, directorul executiv al Federației Fundațiilor Comunitare din România.

„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități este încă o modalitate prin care am ales să contribuim la dezvoltarea comunităților în care suntem prezenți, de data aceasta într-un proiect care ne va permite să avem o viziune de ansamblu asupra inițiativelor locale curajoase și necesare, facilitând în același timp dialogul între comunități și autoritățile locale. Am început cu 5 orașe în care am găsit parteneri locali de încredere, care știm că pleacă la drum dornici să se implice în schimbări pe termen lung. Și ne dorim ca acesta să fie doar începutul; să găsim an de an parteneri locali din orașe noi, alături de care să construim un viitor mai bun”, a spus Cristina Hanganu, Director de comunicare & CSR, Lidl România.

Cei interesați să afle mai multe sau să se implice ca aplicanți, voluntari, sau susținători pot accesa www.fondulpentruunviitormaibun.ro sau #comunitatidefond, pe conturile Facebook și Instagram ale programului.

spot_img

Ultimele știri