Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

foodpanda: vânzările online de preparate vegane au crescut de șase ori în ultimul an

Vânzările de preparate vegane au crescut de şase ori în ultimul an și de 40 de ori față de anul 2017, potrivit datelor prezentate de foodpanda.ro, una dintre cele mai importante platforme de comenzi de mâncare din România.

Pe primul loc în topul preparatelor vegane comandate online de către clienții platformei se numără salata cu cinci ingrediente fără carne, urmată de burgerul vegan, curry cu linte și spanac, budinca de chia cu piersici și salata de vinete.

În medie, clienții foodpanda care au adoptat alimentația vegană optează pentru aproximativ 4 feluri de mâncare la fiecare comandă. Valoarea medie a unei astfel de comenzi este de peste 65 lei.

„Observăm o creștere spectaculoasă a comenzilor cu preparate vegane înregistrate pe platformă, mai ales în ultimii doi ani, fapt ce arată că mulți dintre clienții noștri încep să acorde o atenție mai mare stilului alimentar. De asemenea, numărul tot mai mare de restaurante cu specific exclusiv vegan, precum și diversitatea preparatelor care nu conțin ingrediente de origine animală, de la salate și burger vegan la deserturi vegane, au contribuit semnificativ la creșterea numărului de comenzi”, declară Andreea Petrișor, Managing Director Delivery Hero România.

Clujenii, pe primul loc în topul comenzilor de preparate vegane
Potrivit datelor companiei, în topul orașelor în care se înregistrează cele mai multe comenzi cu preparate vegane se află Cluj-Napoca, București, Iași, Brașov și Oradea.

În prezent, pe platforma foodpanda sunt listate 34 de restaurante cu specific exclusiv vegan, dintre care 12 în Capitală.

Pentru anul viitor, compania estimează o creștere cu circa 50% a vânzărilor din segmentul preparatelor vegane.

spot_img

Ultimele știri