Trăim pe o planetă albastră, dar culoarea care reprezintă viața este verdele. Verdele este culoarea renașterii, când după lunga și zgribulita iarnă apar primele semne ale primăverii, iar verdele explodează în toată splendoarea lui.
Culoarea verde a plantelor este dată de acea molecula miraculoasă, clorofila. Într-un fel, ea este esența vieții pe Terra. Dacă plantele nu ar reuși să realizeze procesul de fotosinteză, noi, oamenii, nu am exista.
Privind firele de iarbă îmi vin in minte versurile lui Walt Whitman din poemul „Cîntec despre mine însumi”:
Un copil m-a intrebat: Ce este iarba? Aducându-mi atâtea fire câte cuprindeau mânuțele lui.
Cum să-i răspund unui copil. Cât știe el, atât știu și eu.
Mica flamură a însăși ființei mele o fi, țesută cu fir verde – speranța.”
Aflându-mă într-o dimineață într-un parc din București, mi-am exprimat recunoștința pentru acest simbol al vieții, jucându-mă cu lumina, umbra și verdele pădurii și realizând acest album de fotografii. Privind atent iarba, frunzele, mușchiul copacilor, simți parcă seva care curge prin venele lor.
Nu știu nici eu ce este iarba, asemenea copilului lui Whitman. Ştiu doar că verdele este viață. Este culoarea speranței, a iubirii, a vieții și abundenței. Este o culoare liniștitoare, înviorătoare, umană, culoarea contemplației, a reculegerii și a așteptării Învierii. Acolo unde verdele răsare, acolo este pur și simplu natură. „Erin cea Verde” era, inainte de a deveni numele Irlandei, acela al insulei preafericiților din lumea celtică.
Benefic, verdele dobîndește și o valoare mitică, aceea a pașunilor verzi („green pastures”), ale raiurilor înverzite ale iubirilor din copilarie („vert paradis des amours enfantines”).
Să ne lăsăm așadar scăldați în verde urmărind acest album dedicat vieții.
Text și imagine: Gabriel Botezatu
