FOTO. Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi

USGS estimează că nivelul oceanelor ar crește cu 66 de metri dacă toată gheața de pe Pământ s-ar topi. National Geographic a realizat o serie de hărți, cu toate continentele, pentru a arăta ce localități ar fi sub apă. În România, Delta Dunării, județele Tulcea, Brăila și Galați, precum și localitățile de pe cursul Dunării, vor fi scufundate.

FOTO. Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi

Potrivit Seviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), nivelul mărilor și al oceanelor de pe un Pământ fără gheață ar fi cu 66 de metri mai mare decât în prezent.

„Ar putea dura mii de ani pentru a crea o astfel de lume, dar dacă ardem toți combustibilii fosili, vom ajunge acolo”, spuneau cei de la USGS.

Conform acestui scenariu, National Geographic a realizat mai multe hărți în care apa a inundat părți din teritoriu și a creat noi țărmuri.

America de Nord

Întregul țărm al Atlanticului va dispărea, împreună cu Florida și Coasta Golfului. În California, dealurile din San Francisco ar deveni un grup de insule și Valea Centrală, un golf gigant. Golful California se va întinde, la nord, până unde este acum San Diego, care va fi sub ape.

America de Sud

Bazinele râurilor Amazon și Paraguay se vor umfla și vor scufunda Bueno Aires, coasta Uruguay-ului și cea mai mare parte din Paraguay.

FOTO. Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi

Africa

Cei de la National Geographic spun că Africa nu va pierde prea mult din teritoriu, dar temperaturile în creștere ar putea face continentul de nelocuit. Vor dispărea, totuși, din Egipt, Alexandria și Cairo.

FOTO. Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi

Europa

Dacă acest scenariu va fi adevărat, Londra, Veneția, toată Olanda și o parte din Danemarca vor fi doar o amintire. Din România, Delta Dunării, județele Tulcea, Brăila și Galați, precum și localitățile de pe cursul Dunării, vor fi sub apă. În plus, cei 66 de metri de apă vor face ca Marea Neagră și Marea Caspică să fie înghițite de Marea Mediteraneană.

FOTO. Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi

FOTO. Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi

Asia

Multe dintre orașele mari și statele de coastă se vor scufunda, printre care Tokyo, Shanghai, Hong Kong, Manila, Calcutta, Singapore.

FOTO. Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi

Australia

Predominant deșertic, continentul va câștiga o nouă mare, în mijlocul său, însă va pierde mare parte din teritoriul de coastă, unde locuiesc în prezent patru din cinci australieni.

FOTO. Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi

Gheața din Antarctica se topește în ritm alarmant

Acoperită în proporţie de peste 98% de gheaţă permanentă, insula continentală înconjurată de Oceanul Antarctic reprezintă 90% din gheaţa terestră şi conţine cea mai mare rezervă de apă dulce de pe planetă. Nivelul oceanelor ar creşte cu aproape 60 de metri numai dacă gheața din Antarctica s-ar topi, fără să fie pusă la socoteala cantitatea de zăpadă de pe vârfurile munților.

Potrivit unui studiu publicat la jumătatea lunii iunie de o echipă internațională de oameni de știință, Antarctica a pierdut circa 3 trilioane de tone de gheaţă din anul 1992 până în prezent, suficient pentru creşterea nivelului oceanelor cu aproape 8 milimetri, iar această tendinţă s-a accelerat dramatic în cursul ultimilor cinci ani. La studiu au participat 84 de oameni de ştiinţă de la 44 de organizaţii internaţionale.

Până în 2012, continentul alb situat la Polul Sud a pierdut anual aproximativ 76 miliarde de tone de gheaţă, contribuind cu circa 0,2 milimetri pe an la creşterea nivelului apelor. De la acea dată, cifra a crescut la 219 miliarde de tone pe an (0,6 milimetri anual în plus la nivelul apelor).

spot_img

Ultimele știri