Franta, nesigura privind efectele OMG

Ministerul Agriculturii din Franta a anuntat ca este posibil ca interzicerea cultivarii organismelor modificate genetic sa intarzie mai mult decat era asteptat, informeaza Reuters. "Nu ma pot pronunta asupra duratei necesare pentru evaluarea stiintifca. Nu pot spune azi ca totul va fi finalizat pana in februarie", a declarat Michel Barnier pentru publicatia cu profil agrar, Agra Press

Luna trecuta, presedintele francez Nicolas Sarkozy spunea ca va suspenda cultivarea plantelor rezistente la pesticide datorita modificarilor genetice pana ce va fi emis un raport de evaluare asupra utilizarii acestei metode, la inceputul lui 2008, si pana ce va intra in vigoare o noua lege privind OMG in Franta, in primavara.
Comentariul lui Barnier a starnit reactii puternice din partea marelui grup producator de porumb AGPM, ingrijorat ca nu va obtine aprobare in timp pentru inceperea sezonului viitor.

"Vrem sa stim regulile jocului si sa clarificam calendarul, astfel incat semanarea porumbului sa poata incepe, asa cum era asteptat, in aprilie," a declarat pentru Reuters directorul AGPM Christophe Terrain. Jacques Pasquier, secretar general al Confederatiei Taranesti, una dintre principalele uniuni ale fermierilor francezi, a precizat ca ar putea dura pana la 18 luni pana la finalizarea unei evaluari serioase."Este foarte probabil ca anul viitor sa nu se cultive deloc OMG in Franta", a declarat jacques Pasquier.

Actiunile presedintelui Sarkozy ar putea avea un impact major asupra culturilor de porumb modificat genetic prin metoda americanda MON 810. Aceasta este in prezent singura metoda de modificare genetica pe care o folosesc fermierii francezi, pentru ca aceasta ar tine anumite insecte la distanta de holdele de porumb. Daca insa se va dovedi ca tehnologia MON 810 are efecte nocive pentru sanatatea umana sau pentru mediu, utilizarea acestei metode va fi interzisa. Aceasta ar coincide cu eliminarea recoltelor modificate genetic din Franta.

Anul acesta, doar 22.000 ha, aproximativ 1,5% din pamantul cultivat in Franta, au fost insamantate cu porumb MG.

Spre deosebire de Statele Unite unde culturile MG sunt folosite la scara mare, in Europa reticenta este mare fata de aceste produse, mai ales in randul consumatorilor francezi care se tem pentru impactul asupra biodiversitatii si sanatatii umane.

Expertii considera ca Franta trebuie sa prezinte dovezi foarte serioase privind efectele daunatoare ale MON-810 asupra mediului sau oamenilor pentru a-i suspenda cultivarea.

Foto: reuters.com

spot_img

Ultimele știri