Fructe și legume, cumpărate cu PET-uri în șase magazine Carrefour

În cadrul programului „Plata cu PET-ul”, clienții Carrefour pot primi fructe și legume locale, în schimbul sticlelor de plastic. Campania se desfășoară timp de 10 zile, în magazine din Cluj, Constanța, Oradea, Timișoara, Buzău și București.

„Punem Preț pe Plastic” este un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare.

Plata cu PET-ul va staționa timp de 10 zile în cele șase orașe, după cum urmează:

Cluj și Constanța: 11 octombrie – 20 octombrie
Oradea și Timișoara: 25 octombrie – 3 noiembrie
Buzău și București (Carrefour Park Lake): 8 noiembrie – 17 noiembrie

În aceste perioade, clienții din cele șase orașe vor primi fructe și legume provenite de la producători locali, în schimbul sticlelor de plastic. Fiecare PET valorează un fruct sau o legumă.

„Succesul pe care l-a avut programul în București ne convinge că suntem pregătiți să luăm plasticul în serios și să îl folosim inteligent”, a declarat Felician Cardoș, Manager Mediu Carrefour România.

Plata cu PET-ul va fi implementată în București, Constanța, Cluj, Timișoara și Oradea cu sprijinul Greenpoint Management și Green Academy, iar în Buzău cu sprijinul Primăriei Municipiului Buzău și Green Resources Management S.A., în cadrul unor campanii de informare și educare a publicului și operatorilor economici din fiecare oraș.

Programul-pilot „Plata cu PET-ul” s-a desfășurat la București, în Carrefour Băneasa, timp de aproape trei săptămâni. La final, Carrefour a colectat peste 7.5 tone de PET-uri, iar cei peste 3.000 de oameni care au vizitat standul au primit la schimb peste 2 tone de fructe și legume provenite de la producători locali.

Într-un program separat, care s-a desfășurat până pe 18 septembrie, clienții Carrefour care au făcut comenzi online și au returnat curierului sacoșele de cumpărături ale supermarketului au fost recompensați cu un kilogram de mere românești, roșii, BIO.

Începând cu luna martie, retailerul a demarat un program integrat de susținere a fermierilor români care vor să treacă la un model de business de tip agricultură bio/ecologică. Orice fermier român care dorește să fie certificat BIO primește sprijin direct din partea Carrefour pe toată durata procesului de conversie.

 În 2019 s-a desfășurat, în cadrul supermarketului, și o campanie de încurajare a clienților să-și aducă de acasă propriile caserole atunci când vin la cumpărături. Anul trecut, clienții Carrefour au folosit peste 5 milioane de caserole de plastic, de unică folosință, pentru zona de Gastronomie.

spot_img

Ultimele știri