Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Fundația Noi Orizonturi, proiecte în folosul comunității

Fundația Noi Orizonturi (FNO) promovează, de peste 16 ani, metode experiențiale de învățare în rândul tinerilor, adică prin crearea interacțiunii dintre participant, trainer și grup. În 2002, din credința celor de la FNO că oamenii pot acţiona pentru binele comun şi, mai ales, pentru binele celor care au nevoie de ajutor, a luat naștere, în Valea Jiului, primul Club Impact.

Fundația Noi Orizonturi, proiecte în folosul comunității

Metodele fundamentale de lucru au fost jocurile din sfera educaţiei prin aventură, poveştile – pentru cultivarea valorilor morale – și proiectele de serviciu în folosul comunităţii. Rețeta a fost atât de bună, încât cluburile IMPACT s-au extins în toată țara, ba chiar au trecut și granițele. Conceptul născut în Valea Jiului a ajuns în alte 20 de țări din Europa, America și Asia, iar în Africa și Australia au fost deja făcute cursuri de formare pentru deschiderea unor cluburi anul viitor.

„Din cele peste 200 de proiecte realizate anual în cluburile de inițiativă comunitară pentru tineri IMPACT, înființate în toată țara cu sprijinul nostru, 20% au ca tematică protecția mediului”, a spus Nicolae Elena, specialist în comunicare la Fundația Noi Orizonturi.

În 2017, Fundația a oferit finanțări pentru demararea a aproximativ 150 de proiecte de serviciu în folosul comunității, dintre care 60 au fost pe mediu. Grație interesului crescut al tinerilor pentru cauză, FNO a organizat în anul care se încheie două competiții pe tematica mediului: „Less is more”, dedicată cluburilor IMPACT din Moldova (au rezultat 10 proiecte) și „Natura în oraș”, deschisă tuturor școlilor din România.

Din „Natura în oraș” au rezultat 25 de proiecte, care vor fi implementate în mare parte din buget propriu și din evenimente de strângere de fonduri.

De exemplu, elevii școlii gimnaziale „Mihai Viteazu” din Craiova și-au propus să doteze parcul din incinta instituției cu o fântână de apă potabilă de care să se bucure toți vizitatorii, inclusiv membrii comunității. Au estimat că suma de care au nevoie este de 1.500 de lei, pe care și-au propus să o strângă la un Târg de Toamnă. După ce au vândut zacuscă, murături și dulcețuri făcute de elevi și profesori, suma adunată la final a fost de 8.700 de lei. Diferența va fi folosită pentru a cumpăra mici cadouri de Crăciun pentru toți elevii școlii.

Fundația Noi Orizonturi, proiecte în folosul comunității

În același proiect, copiii de la Clubul Copiilor Pașcani și-au propus ca timp de patru săptămâni să adune și să recicleze hârtie de la toate cele 30 de blocuri din cartierul Vale. La Petroșani, elevii de la Școala Gimnazială I.G.Duca vor să adopte parcul din fața școlii, pe care intenționează să-l reamenajeze cu sprijinul ideilor din comunitate. La Caransebeș, elevii de la Colegiul Național C.D.Loga își propun să împădurească o zonă de lângă centura orașului pentru a preveni poluarea și alunecările de teren, dar și să instituie o tradiție în școală – plantarea de copaci la absolvirea liceului.

În cadrul aceluiași proiect, „Natura în oraș”, FNO a format 60 de traineri specializați pe proiecte de mediu și a dezvoltat instrumente care să-i ajute pe tineri în analiza comunității și identificarea problemelor din zona lor.

Tot în 2017, Fundația a înființat 19 cluburi de inițiativă pentru tineri IMPACT în zone cu destinație ecoturistică, cu misiunea clară de a promova patrimoniul natural și cultural local.

Articolul face parte din episodul 3 al serialului „Ora de ecologie”. Citește aici despre alte 9 proiecte care mișcă rotițe în sistemul public de învățământ și care duc mesajul de responsabilitate față de mediu la copii.

spot_img

Ultimele știri