Gandul: Din 2009 – niciun drum nou fara pista de biciclete

in Strategii 19 October 2007 69 Views

La cererea asociatiei Clubul de Cicloturism NAPOCA, ieri, la Ministerul Mediului, a avut loc o dezbatere publica pe marginea proiectului de HG privind regulamentul general de urbanism – hotarare care prevede ca pistele de biciclete vor fi obligatorii si nu facultative, in toate orasele.

Membrii Clubului cred ca actuala forma a hotararii nu va avea nici un efect daca nu va suferi schimbari. De exemplu, latimea pistelor este de un metru si sunt amplasate pe trotuar, desi nu exista nici o lege care sa impuna aceasta dimensiune care nu ajuta biciclistul, pentru depasire acesta fiind nevoit sa iasa de pe pista.

Solutii de “impacat” bicicleta cu masina

O solutie ar fi folosirea strazilor cu sens unic, unde este suficient loc pentru o banda pentru soferi si una mai ingusta, pentru biciclisti. Se poate folosi chiar un drum comun, pentru masini si pentru biciclete, avand in vedere ca viteza medie de deplasare in Bucuresti a scazut la 10 km pe ora, din cauza aglomeratiei. Ministrul Mediului, Atilla Korodi, declara ca incurajeaza mijloacele de transport fara motor, transportul in comun, sau “masinile prietenoase”, el insusi deplasandu-se pe bicicleta pana la minister. Din 2009, autorizatia de Mediu pentru construire a noi drumuri va fi obtinuta doar daca se vor respecta prevederile privind pistele pentru ciclisti.

Organizatia Napoca pune la indoiala competenta autoritatilor locale in construirea acestor piste si sugereaza stabilirea unor principii clare inca din actul normativ. Pe baza acestora, fiecare localitate urmeaza sa stabileasca dimensiunea si locatia pistelor, in functie de numarul de locuitori. Clubul nu este de acord ca pistele sa fie construite la cererea biciclistilor, ci ele trebuie facute oricum, pentru ca apoi vor incuraja oamenii la folosirea unui mijloc de transport sanatos. Ministrul Korodi spera ca hotararea sa ajunga in forma finala in doua saptamani, iar intr-o luna si jumatate – la Guvern. Lucrarile vor incepe cel mai devreme in 2009, din cauza metodologiei complicate.

Pentru mai multe informatii vziteaza Gandul

Comentarii

comentarii