Gavrilescu: Ghidul de finanţare pentru programul de montare a celulelor fotovoltaice va fi lansat până la 15 octombrie

in Energie, Poluare 7 September 2018 235 Views

Ghidul de finan┼úare pentru programul privind montarea celulelor fotovoltaice va fi lansat p├ón─â la data de 15 octombrie, a declarat, joi seara, vicepremierul ┼či ministru al Mediului, Gra┼úiela Gavrilescu, ad─âug├ónd c─â fiecare rom├ón care dore┼čte s─â-┼či monteze o astfel de celul─â fotovoltaic─â va putea deconta p├ón─â la 4.600 de euro, scrie Agerpres.┬á

“Montarea celulelor fotovoltaice este un program care trebuie s─â ├«nceap─â ┼či avem la ora actual─â nu o sum─â foarte mic─â, pentru c─â este vorba de 100 de milioane de euro, iar ├«mpreun─â cu Ministerul Dezvolt─ârii ┼či cu Ministerul Fondurilor Europene, prin Administra┼úia Fondului de Mediu, vom putea s─â lans─âm proiectul. Ghidul de finan┼úare ├«l vom lansa p├ón─â la 15 octombrie, astfel ├«nc├ót fiecare rom├ón care dore┼čte s─â-┼či monteze o astfel de celul─â fotovoltaic─â, care s─â aib─â putere de 3 KW, s─â o poat─â face, iar noi d─âm un bonus. Suma p├ón─â la care noi putem s─â decont─âm este de 4.600 de euro”, a spus ┼čeful de la Mediu, la Antena 3.

Aceasta a precizat că un lucru extrem de important este că această celulă fotovoltaică poată să producă curent electric, iar 26.000 de gospodării din România pot să devină mici producători.

“Un lucru extrem de important este c─â celula fotovoltaic─â poat─â s─â produc─â curent electric ┼či po┼úi s─â o folose┼čti pentru toat─â aparatura electrocasnic─â ┼či iluminatul din cas─â, po┼úi s─â ├«┼úi ├«nc─âlze┼čti apa ┼či, nu ├«n ultimul r├ónd, cu ajutorul Parlamentului ┼či al Ministerului Energiei, c─ârora trebuie s─â le mul┼úumesc, este c─â reu┼čim cu suma pe care noi o aloc─âm ca 26.000 de gospod─ârii din Rom├ónia s─â devin─â mici produc─âtori. Adic─â surplusul de energie pe care tu ├«l produci s─â po┼úi s─â ├«l bagi ├«n re┼úeaua na┼úional─â de electricitate”, a precizat Gavrilescu.

Un alt program amintit de Gavrilescu este cel al electrocasnicelor, pentru care în zilele următoare se va finaliza valoarea tichetului.

Comentarii

comentarii