Gazeta de Sud: Blestemul sarii

in Sol 26 September 2007 112 Views

Orasul Ocnele Mari este din nou in pericol. Recent, o surpare in una din cavernele campului I de sonde s-a reactivat. Autoritatile incearca sa gaseasca solutii pentru a evita o situatie asemanatoare celei din decembrie 2005.

Dincolo de solutiile autoritatilor, de rapoartele specialistilor si de mediatizarea fenomenelor de la Ocnele Mari raman oamenii din zona. Multi fara case, mai multi cu teama ca intr-o zi locuintele lor vor fi inghitite in valuri de saramura. Mai nou, in campul I de sonde aparatele specialistilor indica prabusiri din tavanul cavernelor de sare. Linistea celor din Ocne este din nou tulburata de amenintarea unor alunecari de teren dezastruoase, insotite ca de obicei de rauri de apa sarata. Manifestarile fizico-mecanice si geologice din campul I, asa cum li se spune surparilor de caverne in termeni stiintifici, au debutat in 30 august si au fost inregistrate de aparatele expertilor deplasati in zona.

De atunci, situatia s-a inrautatit, de vreme ce luni dimineata a avut loc la Prefectura din Valcea o sedinta a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) la care au participat reprezentanti ai SC Conversmin SA, societatea de stat care asigura lucrarile de reabilitare in zona, experti din Universitatea Bucuresti, dar si trimisi ai Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD). Concluziile autoritatilor, dar si ale expertilor deopotriva sunt ingrijoratoare. 31 de locuinte sunt in pericol de a fi inghitite de saramura in cazul in care plafonul campului I de sonde ar ceda, se arata in informarea emisa de prefectura. Pentru a preveni si inlatura eventualele efecte ale unei prabusiri necontrolate, atat fata de locuintele din aval, cat si fata de mediu, CJSU a adoptat Hotararea nr. 16, prin care se iau masuri pentru monitorizarea si interventia in campul I de sonde.

Construirea de case e prioritara

Conform hotararii adoptate luni, se instituie procedura de monitorizare pe coduri: verde, galben, rosu, incepand cu 25 septembrie, iar demararea construirii de locuinte pentru gospodariile din campul I devine actiune prioritara. Despre intentia autoritatilor judetene de a construi case in Cazanesti si, mai ales, despre dorinta celor ce pot fi afectati de a se muta, Gheorghe Radu, primarul din Ocnele Mari, are indoieli. "In momentul in care s-a facut proiectul de stramutare si s-au facut propunerile pentru eventualele locuri unde acesti oameni ar putea fi mutati nu s-a tinut cont de amplasamentele pe care noi le-am propus. Atunci cand autoritatile judetene au efectuat un studiu au descoperit ca 20% din locuitorii ce vor fi stramutati accepta sa fie mutati in afara localitatii", a afirmat edilul-sef al orasului.

Se cauta solutii

"SC Conversmin SA si Universitatea Bucuresti vor prezenta CJSU solutiile tehnice aprobate pentru campul I pana la 1 octombrie, iar Agentia pentru Protectia Mediului, Directia Apelor Olt si Sistemul de Gospodarire a Apelor Valcea vor monitoriza parametrii apei din paraul Sarat. La randul sau, primarul localitatii Ocnele Mari va intruni Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta, pentru informarea privind fenomenele declansate si stabilirea de masuri pentru informarea populatiei si supravegherea zonei", se arata intr-o informare emisa de prefectul de Valcea.

Primarul Gheorghe Radu a spus ca azi se va convoca in mod oficial comitetul local. "Eu am avut o intalnire neoficiala cu membrii comitetului si am stabilit un set de masuri pe care le vom aplica. In primul rand, vom asigura permanenta la primarie printr-un ofiter de serviciu. Vom constitui echipe de doi sau trei salariati care sa ia contact cu cei care fac monitorizarile in campul I. Am vorbit cu cei care locuiesc in zona ce ar putea fi afectata si i-am pus in tema cu aceasta amenintare", a declarat primarul. Previziunile cu privire la stabilitatea cavernei sunt foarte greu de facut deoarece specialistii afirma ca plafonul are o compozitie diferita fata de cel din zona campului II, acesta fiind format din roci mai dure decat zona prabusita in 2005.

Istoric al dezastrelor din Ocnele Mari

Pe 13 septembrie 2001 se produce o prabusire a cavernei de sare din campul de sonde de pe dealul Teica. Dezastrul lasa 122 de familii fara locuinte. Pe 12 iulie 2004, malul de nord al craterului se prabuseste, viitura fiind stopata de un baraj construit in aval. In noaptea de 22 spre 23 decembrie 2005, nenorocirea loveste din nou, campul II prabusindu-se, un gigant crater cu saramura formandu-se in loc. Zeci de case sunt inundate si sute de locuitori sunt nevoiti sa isi evacueze gospodariile in ajun de sarbatori. Peste un milion de litri de saramura toxica sunt deversati in raul Olt printr-un afluent al acestuia, in incercarea de a diminua efectele inundatiei.

Pentru mai multe informatii vizitati Gazeta de Sud

Comentarii

comentarii