Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Germania va testa transportul public gratuit pentru a reduce poluarea aerului

Germania propune reducerea poluării aerului prin introducerea transportului public gratuit, măsură ce va fi testată în cinci orașe din vestul țării până la sfârșitul anului.  

germania transport public gratuit

Decizia vine pe fondul eforturilor de a reduce poluarea aerului. Germania și alte opt țări europene, inclusiv România, au depășit termenul limită de 30 ianuarie impus de Uniunea Europeană pentru a reduce cantitatea de oxizi de azot și particule fine din aer. Țările care depășesc limitele impuse de UE ar putea fi confruntate cu măsuri legale la Curtea Europeană de Justiție.

Barbara Hendricks, Ministrul German al Mediului, alături de doi alți miniștri, au explicat măsurile propuse Comisarului UE pentru Mediu Karmenu Vella.

„Luăm în considerare transportul public gratuit pentru a reduce numărul de mașini private. Lupta eficientă împotriva poluării aerului fără alte întârzieri nejustificate este cea mai înaltă prioritate pentru Germania.”

Pe lângă transportul public gratuit, au fost propuse și restricții ale emisiilor de la autobuze și taxiuri sau suport pentru schemele de folosire în comun a mașinilor.

Transportul public va fi testat în 5 orașe din vestul Germaniei

BMW, Daimler și Volksvagen au fost de acord să ofere 250 de milioane de euro pentru un fond destinat transportului local. Companiile plănuiesc o serie de modele hibride și electrice de automobile care vor fi lansate în decursul următorului deceniu.

Conform reprezentanților Greenpeace, guvernele ar trebui să se asigure că producătorii de autoturisme finanțează  această măsură de urgență.

Transportul public este foarte popular în Germania, în 2017 având loc 10.3 miliarde de curse. Schema de transport public gratuit va necesita o extindere semnificativă a sistemului de transport în comun. Presa germană, precum și reprezentanți ai orașelor, atrag atenția că nu există încă surse de finanțare.

Green Report Shop Transport ECO

Ashok Sridharan, primarul orașului Bonn, unul dintre cele cinci orașe unde măsura va fi testată, și-a exprimat îngrijorarea legată de sursele de finanțare a proiectului.

„Nu știu niciun producător (de autovehicule) care ar putea să ofere numărul de autobuze electrice de care avem nevoie.”

Poluarea aerului afectează mai mult de 130 de orașe din Europa, cauzând 400.000 de decese anual. 20 de miliarde de euro sunt cheltuiți în fiecare an pentru probleme de sănătate legate de poluarea aerului.

Măsura vine la doi ani după scandalul Dieselgate, în care producătorul german Volskwagen a ascuns adevăratele emisii pentru 11 milioane de vehicule din întreaga lume.

spot_img

Ultimele știri