Studiu: două treimi din ghețarii din Alpi s-ar putea topi până la sfârșitul secolului

Două treimi din cantitatea de gheață conținută de ghețarii din Alpi s-ar putea topi până la sfârșitul secolului pe măsură ce temperaturile cresc din cauza schimbărilor climatice, conform unui nou studiu.

©Matthias Huss/Cryosphere/EGU

Jumătate din cantitatea de gheață conținută de cei 4000 de ghețari din Alpi s-ar putea topi până în 2050 din cauza încălzirii globale, conform studiului. Până la sfârșitul secolului, chiar dacă emisiile de carbon vor fi reduse complet, două treimi din gheață s-ar putea topi. Iar dacă emisiile continuă să crească la rata actuală, limbile de gheață din văile alpine vor dispărea până în 2100.

Cercetătorii spun că pierderea ghețarilor ar avea un impact major asupra disponibilității surselor de apă pentru agricultură și hidroenergie, în special în timpul secetelor, și ar afecta natura și turismul.

„Ghețarii din Alpii Europeni și evoluția lor recentă sunt unii dintre cei mai clari indicatori ai schimbărilor continue ale climei.”, a declarat Daniel Farinotti, glaciolog la ETH Zurich în Elveția și autor al studiului.

Studiul a fost prezentat la conferința Uniunii Europene de Geoștiințe din Viena, Austria. Cercetătorii au combinat modele computerizate cu date din lumea reală pentru a realiza prognoza privind soarta ghețarilor.

„În cazul cel mai pesimist, Alpii vor fi aproape în întregime lipsiți de gheață până în 2100, doar cu porțiuni de gheață izolate care vor rămâne la altitudini mari, reprezentând 5% sau mai puțin din volumul de gheață din prezent.”, a declarat Matthias Huss, cercetător la ETH Zurich.

Topirea ghețarilor contribuie la creșterea nivelului mării, dar aproape trei pătrimi din apă provine din Groenlanda și Antarctica. Pierderi semnificative se înregistrează și în munții Hindu Kush, Patagonia și Islanda, în timp ce Alpii Europeni contribuie cu mai puțin de 1% la creșterea nivelului mării.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la arderea combustibililor fosili, defrișări și alte activități poluante este cel mai mare factor pentru minimizarea topirii gheții.

„Viitorul acestor ghețari este într-adevăr în pericol, dar există încă o posibilitate de a limita viitoarele pierderi.”

Un studiu publicat în luna februarie arăta că o treime dintre ghețarii himalayeni s-ar putea topi până la sfârșitul secolului din cauza schimbărilor climatice, având potențiale consecințe devastatoare pentru aproape 2 miliarde de oameni.

Un alt raport publicat de Greenpeace la sfârșitul anului trecut atrăgea atenția că ghețarii din vestul Chinei se topesc într-un ritm tot mai accelerat, având ca rezultat evacuarea a mii de oameni în ultimele luni.

spot_img

Ultimele știri