Ghid pentru evenimente culturale sustenabile

La Timișoara a fost lansat un ghid pentru evenimente culturale sustenabile care cuprinde măsuri și exemple concrete pe care organizatorii de evenimente le pot integra pentru dezvoltarea unor evenimente cu impact minim asupra mediului.

 

Ghidul a fost lansat în cadrul conferinței „Evenimente culturale responsabile” la care au participat operatori culturali și organizatori de evenimente, alături de persoane resursă din domeniu.

Materialul a fost produs în 2018 în cadrul programului La Pas/Slowing down, derulat de Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, care se adresează organizatorilor de evenimente culturale, publici și privați, despre rolul pe care aceștia îl pot juca în promovarea unei culturi favorabile dezvoltării sustenabile.

Pentru a facilita adoptarea unor măsuri de responsabilizare cât mai realizabile, ghidul urmărește o serie de soluții concrete pentru fiecare dintre capitolele evenimentului: comunicare, transport, masă, cazare.

Comunicarea

  • Comunicați toate elementele cheie la care oamenii trebuie să se gândească înainte de a ajunge la eveniment: de la decizia de transport până la realizarea cumpărăturilor premergătoare. Semnalați angajamentul de responsabilizare socială în toate materialele pe care le utilizați, iar cu ocazia evenimentului, faceți cât mai vizibile elementele sustenabile.
  • Am evaluat suficient de bine numărul persoanelor către care comunicăm (grupul țintă) pentru a ne asigura că tirajele materialelor tipărite (broșuri, afișe, fluturași) nu depășesc nevoile reale de promovare și de diseminare din cadrul evenimentului? Atenție, un organizator responsabil de evenimente nu are depozitul plin de materiale tipărite în exces de-a lungul edițiilor precedente!
  • Comunicați în format electronic, nu trimiteți cantități mari de materiale tipărite prin poștă. Oferiți în prima zi materialele de comunicare, astfel încât să reduceți posibilitatea ca acestea să rămână în sălile de hotel.
  • Oferiți participanților link-uri de unde pot fi descărcate prezentările post-eveniment pentru a evita printarea materialelor.

Transportul

  • Organizați evenimentul într-o locație care să fie accesibilă transportului public.
  • Comunicarea soluțiilor de transport trebuie să cuprindă toate informațiile specifice utile, precum itinerariile și orarul mijloacelor de transport, harta de acces la eveniment.
  • Dacă evenimentul se desfășoară în mediul rural, de ce n-am utiliza căruțe?
  • Oferiți reducere la evenimentele dvs și alte tipuri de bonificații pentru cei care vin cu mașinile cu toate locurile ocupate.
  • Limitați spațiul pentru parcarea mașinilor și creșteți taxa pentru parcare pentru a descuraja transportul cu mașinile.
  • Pentru a stimula utilizarea transportului în comun putem vinde la prețuri mai avantajoase bilete combinate care includ transportul și intrarea la eveniment. Sau putem oferi un tarif preferențial pentru cumpărarea biletului de intrare participanților care ne prezintă un bilet de transport în comun.

Servirea meselor

  • Încurajați consumul produselor de sezon și comunicați avantajele unei alimentații sezoniere locale. Dacă nu există posibilitatea folosirii de pahare lavabile, asigurați-vă că oferiți participanților posibilitatea de a achiziționa pahare realizate din materiale durabile, care pot fi refolosite sau îi puteți încuraja să își aducă de acasă recipiente pentru apă.
  • Pentru a evita risipa alimentară, solicităm participanților informații privind preferințele alimentare încă din faza înscrierii la eveniment. Atunci când situația o permite, implementăm un sistem de comenzi prealabile.
  • Integrăm în comunicările către participanți mesaje sistematice de sensibilizare privind dorința organizatorilor de a le asigura mese de calitate, dar totodată evitându-se risipa alimentară.
  • Favorizați organizarea de mese tip bufet pentru a evita cât mai mult posibil porții individuale învelite.

Cazarea

  • Am prospectat piața serviciilor de cazare în localitatea de desfășurare a evenimentului și am  identificat oferte care demonstrează demersuri consistente de responsabilitate de mediu și socială?

Logistica

  • Sunt favorizate dispozitivele pentru iluminat ce folosesc leduri? Există senzori de lumină instalați pentru a reduce consumul de energie? Implementează responsabilii locului practici de reducere a iluminatului electric când nu este necesar și de a scoate din priză aparatele când acestea nu sunt folosite?
  • Am ales o locație de desfășurare a evenimentului cu acces la aer proaspăt și la lumină naturală?
  • Împrumutați sau închiriați materiale și recuzită, atunci când este posibil, pentru a evita achiziționarea unor produse noi, a căror producere necesită folosirea de resurse naturale.
  • Amenajați spații bine poziționate pentru colectarea selectivă e deșeurilor. Prevedeți o echipă responsabilă de gestionarea pubelelor din zona evenimentului și a spațiilor de colectare a deșeurilor. Informați participanții cu privire la nevoia de a selecta deșeurile și de a utiliza corespunzător spațiile de colectare selectivă. Dezvoltați un parteneriat cu structurile din  comunitate care se ocupă de colectarea deșeurilor.
  • Utilizați lemn certificat durabil pentru realizarea decorurilor (FSC), provenit din păduri gestionate responsabil.
  • Favorizați realizarea recuzitei și a decorului din materiale reutilizate.
  • Utilizați vopsele și lacuri netoxice, fără emisii de compuși organici volatili.
  • Utilizați bumbac organic și țesături produse în condiții de muncă corecte pentru perdele, seturi și decorațiuni.
  • Împachetați, depozitați și reutilizați uneltele.

Testimonialele invitaților la conferința „Evenimente culturale responsabile”

În cadrul conferinței „Evenimente culturale responsabile”, care a avut loc la Timișoara, între 27 și 28 noiembrie, au fost intervenții din partea unor reprezentanți ai Festivalului Pelicam, Festivalului Ideo Ideis, Festivalului Sustenabilității din Bergamo, Italia, dar și ai Greenpeace România, DeClic și AFCN.

Mihaela Vețan, inițiator al programului La Pas, președinte Asociația CRIES

Prin întâlnirea Evenimente culturale responsabile am deschis o discuție despre impactul negativ determinat de diferitele activități pe care le facem atunci când organizăm un eveniment: transport, cazare, masă, logistica de organizare, materialele folosite pentru punerea în scenă, etc.

În primul rând, este important să fim conștienți de tipul acesta de impact, să începem să îl măsurăm și să gândim măsuri concrete de reducere. În acest sens, am fost puși în contextul general în care ne manifestăm ca organizatori de evenimente culturale, caracterizat de modificări climatice, reducerea biodiversității și a faunei, modificarea peisajului geografic, etc. Acesta este contextul în care ne manifestăm, iar industria evenimentelor are un impact semnificativ asupra mediului în care acționează. Sustenabilitatea nu mai poate fi privită sectorial, nu ține de un anumit sector și de anumiți actori, ci aceasta trebuie să devină o responsabilitate comună, indiferent de tipul de activitate pe care îl desfășurăm.

Andreea Grecu, expert cultural

Cele peste 12 generaţii de studenţi cu care am lucrat şi încă mai colaborez după finalizarea studiilor de licenţă ştiu că una dintre formulele predilecte pe care o folosesc din 2006 încoace este cea de proiect durabil. Tot repetitive sunt şi sintagmele echitate socială, protecţia mediului şi creştere economică.

Avem nevoie să schimbăm abordarea, atât pentru noi, cât şi pentru generaţiile viitoare. Aşa cum le spun studenţilor mei în fiecare semestru: „Voi sunteţi speranţa mea de leadership responsabil, voi puteţi schimba autorităţile din interior”.

Alin Vaida, director Jazz in the Park, director executiv Fapte

Impactul culturii asupra comunității are mai multe valențe. Prima e evidentă, mesajul artei în sine pe care alegi să o reprezinți, mesajul artistului și stimularea comunității la cunoașterea adevărului. Și probabil asta e valența pe care orice operator cultural ar trebui să se concentreze la început. Dar pornind de la ideea că actul tău cultural are un impact pozitiv în comunitate, fiecare operator trebuie să înceapă să gândească mai larg. Ca un agregator de public, trebuie să conștientizezi că ai o formă de influență asupra oamenilor care te urmăresc, motiv pentru care le ești dator să le fii un model de urmat. Apoi, în special în cazul evenimentelor, trebuie să încerci să anticipezi și efectul practicilor tale asupra mediului, asupra oamenilor implicați, asupra a ce înseamnă pe termen lung acțiunea ta.

Camelia Proca, Consiliul Județean Sibiu

Consiliul Județean Sibiu a fost prima autoritate județeană din România care a adoptat o hotărâre de consiliu județean ce prevede folosirea exclusivă de materiale reciclabile sau reutilizabile în protocolul evenimentelor organizate de instituție și de entitățile din subordine, încă din mai 2019, imediat ce Parlamentul European a votat această interdicție ce va intra în vigoare din 2021 privind anumite categorii de produse din plastic. Pentru a susține punerea în aplicare a hotărârii, CJ Sibiu a organizat în 2019 evenimente publice de prezentare privind efectele poluării cu plastic, la care au fost prezentate și alternative din materiale reciclate sau reutilizabile.

spot_img

Ultimele știri