Gorj Domino: Aurul verde al planetei

Scoala Generala nr 1 din Rovinari, Agentia pentru Protectia Mediului Gorj si Ocolul Silvic Targu Jiu, au sarbatorit ieri Ziua Mondiala a Apei si a Padurilor. Elevii din Rovinari s-au implicat in activitati de protejare a mediului inconjurator, dandu-le un exemplu cetatenilor care au „uitat” de datoria morala pe care o au fata de natura.

Ieri, 40 de elevi din clasele a V-a A, a VI-a B, a VI-a D si a VI-a E, ale Scolii Generale nr 1 din Rovinari, impreuna cu patru cadre didactice, reprezentati ai APM Gorj si ai Ocolului Silvic Targu Jiu, au demarat programul „Aurul verde al planetei”. In cadrul proiectului, elevii implicati au vizionat cateva prezentari ce au avut ca tema protejarea mediului inconjurator si au participat la doua concursuri. Primul s-a numit „Ce inseamna poluarea”, care s-a realizat pe echipe formate din elevii claselor a V-a si a VI-a, acestia fiind participantii si celui de-al doilea concurs, cel de eseuri. Castigatorii au primit diplome din partea juriului alcatuit din profesorii Scolii Generale din Rovinari. Programul „Aurul verde al planetei” a fost organizat de: Simona Gavan, Iohana Selaru, Loredana Drondoe si Sorina Ducan, cadre didactice ale Scolii Generale nr. 1, care s-au implicat si in actiunea de plantare in curtea scolii, a 30 de arbori (mesteacan alb si stejar rosu), ajutati de elevii institutiei. Activitatile organizate ieri au ca obiectiv, readucerea in atentia opiniei publice problemele legate de necesitatea protejarii cantitative si calitative a apelor, odata cu indatoririle si responsabilitatile fiecaruia dintre noi, de a planta un pom atunci cand altul este taiat. Daca aceste actiuni au dat rezultate, vom vedea de acum inainte.

Pentru mai multe informatii viziteaza Gorj Domino

spot_img

Ultimele știri