Gothaer vine în premieră cu polița de răspundere civilă pentru bicicliști

Cele mai recente statistici indică faptul că românii au cheltuit în 2015 aproximativ 60 de milioane de euro pe achiziția de biciclete, ducând la o dublare a pieței, comparativ cu anul 2010. Mulți dintre bicicliști au renunțat să le mai folosească doar pentru relaxare, ci au ales să le folosească ca pe un mijloc de deplasare între locul de muncă și domiciliu. Odată cu majorarea numărului de bicicliști s-a majorat și riscul accidentelor în care aceștia sunt implicați.  

Polița de răspundere civilă pentru bicicliști

Potrivit Gothaer, societate de asigurări, în România, bicicliștii nu sunt obligați să se asigure printr-o poliță de răspundere civilă, însă, din cauza trotuarelor înguste și aglomerate, precum și al pistelor dedicate bicicliștilor limitate, există riscul ca aceștia să producă pagube pentru care rămâne răspunzători.

În 2012, un biciclist din Mediaș a fost dat în judecată de primărie și i sau cerut daune de 1.300 de lei după ce acesta a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce intra cu bicicleta într-o barieră aflată la intrarea într-o piață”, spun reprezentanții Gothaer.

Compania a lansat un produs destinat bicicliștilor amatori, care respectă regulile impuse și circulă pe drumuri publice și în spațiile amenajate. Despăgubirea maximă derivată din clauza de bicicliști ce poate fi acordată este de 50% din limita de răspundere a poliței de bază, dar nu mai mult de 50.000 de euro pe eveniment.

Românii nu știu că își pot asigura bicicleta. Doar 130 de polițe la peste 350.000 de biciclete vândute

Ce biciclete se fură în România

spot_img

Ultimele știri