6 proiecte pe care începătorii în grădinărit le pot încerca în apartament primăvara asta

Toți ne dorim să mâncăm cât mai curat, să consumăm fructe și legume crescute natural, însă nu toată lumea se pricepe la grădinărit. Pentru începători, avem șase proiecte pe care le pot testa primăvara aceasta chiar și în apartament.

6 proiecte pe care începătorii în grădinărit le pot încerca primăvara asta în apartament

1. Roșii

Roșiile sunt niște plante care pot fi crescute atât în interior, cât și în exterior, și pot reprezenta un bun început pentru un novice în ale grădinăritului. Secretul constă în răsaduri, pe care le poți cumpăra primăvara din piață sau de la magazinele de specialitate. E drept, pentru a obține roșii gustoase, trebuie să așezi ghiveciul într-un loc foarte însorit și călduros și să uzi plantele în fiecare zi din momentul în care ies roșiile. Aceste plante se polenizează singure, dar din moment ce o să le crești în interior, va trebui să intervii puțin în acest proces: scutură ușor florile, în fiecare zi.

 2. Ceapă verde

Dacă ai cumpărat primăvara asta o legătură de ceapă verde, poți să faci în așa fel încât să nu mai cumperi vreodată una. Într-un cofraj de plastic pentru ouă, așază părțile de jos ale firelor de ceapă în apă. Ține cofrajul într-un loc însorit și schimbă apa o dată la câteva zile. Când ai nevoie de ceapă verde, taie numai partea verde. Poți obține același rezultat și din ceapă sau usturoi ajunși la maturitate, dar care au încolțit.

3. Morcovi

Pentru apartament, poți opta pentru morcovii rotunzi, pentru că nu au nevoie de prea mult spațiu și cresc și repede. Acoperă semințele cu puțin pământ umed, dar astfel încât să nu oprești procesul de germinare. Dacă păstrezi solul umed, semințele ar trebui să germineze în două săptămâni.

4. Țelina

După ce ai făcut o salată de țelină cu morcov, păstrează partea cu rădăcinile a țelinei și pune-o într-un recipient cu apă, astfel încât apa să acopere bine rădăcinile. Cam după o săptămână după ce apar frunzele noi, poți muta planta în pământ, lăsând frunzele la suprafață. Peste câteva săptămâni vei obține o tulpină nouă de țelină.

6 proiecte pe care începătorii în grădinărit le pot încerca primăvara asta în apartament

5. Ghimbir

Dintr-o bucată de rădăcină de ghimbir poți obține o plantă nouă. Planteaz-o cu partea tăiată în jos și ține ghiveciul într-un mediu umed și cald. După ceva timp, va înmuguri, iar la suprafață se va forma o plantă. Poți să scoți rădăcina și să tai o bucată cu un cuțit igienizat, ca apoi să o îngropi la loc. Secretul succesului unui nou ghimbir constă în achiziționarea unei astfel de rădăcini organice, căci multe dintre ele sunt stropite tocmai ca să nu înmugurească.

6. Salată verde

Poți crește salată verde chiar și într-un apartament în care nu au prea mult spațiu. Ai nevoie de pahare de plastic și de semințe de salată verde. Dacă vor avea suficientă apă, vei putea recolta frunzele cam o dată la o săptămână și jumătate.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Pal3xbx09M4]

spot_img

Ultimele știri