Green Revolution aniversează cinci ani de existență prin lansarea unui nou site

Asociația Green Revolution (AGR) le oferă tuturor prietenilor săi  o surpriză îndelung pregătită, și anume noul site www.greenrevolution.ro. Noua platforma online conține rubrici noi, are un nou concept grafic și promovează pas cu pas toate proiectele și acțiunile inițiate de asociație și dezvoltate cu sprijinul partenerilor săi.

Asociația Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. În cei cinci ani de existență, Green Revolution a demonstrat ca imaginația, energia și entuziasmul unei echipe tinere au avut capacitatea de a dezvolta proiecte locale și naționale de impact, cu rezultate vizibile, cuantificabile. Prin relansarea platformei online ne propunem să fim și mai aproape de voi, toți cei care credeți și vă bucurați de proiectele noastre, printre care se numără I’Velo, Roaba de cultură sau Green Bee”, a spus Raluca Fiser, președintele AGR.

Potrivit reprezentanților Green Revolution, misiunea asociației o reprezintă reducerea poluării în marile orașe, a impactului pe care activitățile umane îl au asupra mediului, cât și creșterea calității vieții locuitorilor în marile aglomerări urbane.

De asemenea, Green Revolution își propune să realizeze , împreună cu autoritățile,  strategii și politici de mediu coerente și  militează pentru pentru introducerea  bicicletei ca mijloc de transport alternativ, pentru reducerea consumului de energie, pentru folosirea surselor regenerabile și a tehnologiilor verzi, pentru implementarea sistemelor de colectare selectivă a deșeurilor, cît și pentru conștientizare și educație ecologică în școli.

spot_img

Ultimele știri