„1,2,3, și…Green School Festivaaaal!”

Astăzi, pe pajiștea din parcul Tineretului, peste 600 de copii au participat la Green School Festival, singurul festival dedicat ecologiei. Am vrut să aflăm de ce este importantă ecologia direct de la participanți, așa că am vorbit cu câțiva dintre ei. Green School Festival face parte din proiectul Green Bee, derulat de Asociația Green Revolution și de Kaufland România.

Green School

Pe parcursul celor aproape cinci ore, cât a durat festivalul, copiii din cele 14 școli participante au învățat prin atelierele creative cum să reutilizeze sticle PET pentru a-și construi diverse obiecte sau cum să construiască un panou solar din becuri LED. De asemenea, ei au mai putut să privească printr-un telescop astronomic adevărat sau să învețe noțiuni despre cum să acorde primul ajutor. Altfel spus, au avut ocazia să învețe cum să prețuiască mai bine resursele naturale, mediul și ecologia prin ateliere, jocuri și experimente.

 

14 școli bucureștene înscrise în concurs

Competiția în care au concurat cele 14 școli bucureștene s-a desfășurat în perioada 13 aprilie-26 mai și în cadrul acesteia au participat activ peste 1.000 de elevi. Școlile înscrise la Green School festival au avut de parcurs trei probe, pentru care au primit punctaje. În urma acestora, primele trei școli clasate au câștigat titlul de „cea mai responsabilă școală” și câte un premiu. Însă, pentru a ajunge la premii, elevii au trebuit să treacă de trei probe: creație, ora de ecologie și cea administrativă. Juriul a acordat puncte în plus la etapa de creație pentru școlile care au construit machete din materiale reciclate cu nava Green Bee.

Green School

Ecologie vs. Kendama

Ema și Irina, două participante în cadrul festivalului de astăzi, sunt colege în clasa a IV a, la școala nr. 97. Sunt cele mai bune prietene din clasa I, cu toate că nu stau în aceeași bancă. Lor cel mai mult le-au plăcut să facă sport, dar și să confecționeze obiecte cu hârtie și plastic sau să picteze.

„Despre ecologie știm că nu trebuie să aruncăm hârtii pe jos, că trebuie să păstrăm natura curată, să nu tăiem copacii pentru că ei ne dau oxigen și este foarte important să avem grijă mai mult de copaci și de iarbă și de mediul înconjurător”, spune Ema, care este mai înaltă decât Irina și face dansuri sportive.

„…și să plantăm”, continuă timid Irina.

În plus, colega Irinei, care are aproape 11 ani, se pricepe și să aibă grijă de flori. Are patru patru flori în grijă de doi ani și spune că nu s-au ofilit deloc.

„Uneori când eu sunt plecată în tabere, excursii, mama le udă – pentru că nu am cum să le iau după mine – se usucă în ghiozdan și mai bine le las acasă decât să se usuce”

Fetița spune că ar fi cea mai fericită dacă ar câștiga un joc Kendama, pentru că, spune ea, o relaxează înainte de concursurile de dans la care participă. Ea mă asigură că în familia ei se reciclează separat, dar că, uneori, mai uită și le pun la grămadă.

În spatele nostru, un grup de 10 copii gălăgioși cu șepci roșii și albastre aleargă în jurul unor pungi, așezate în cerc pe jos. Când se oprește muzica fiecare trebuie să-și găsească locul pe o pungă. După asta, în joc se adună mai mulți copii și se strâng într-un trenuleț pentru a face o poză. Numără până la trei și apoi țipă în cor: 1,2,3 șiii…. Green School Festivaaaaaaaaaaaaal!!!!!”

Cine a câștigat

În urma jurizării, cea mai responsabilă față de mediu școală a fost Școala numărul 49, care a obținut 87 de puncte. Pe locul doi, s-a clasat Școala numărul 97 cu 83,4 puncte și Școala numărul 113 care a obținut 83 de puncte.

Green School

spot_img

Ultimele știri