Greenpeace România: ”Lipsa de transparență favorizează tăierile ilegale”

Deblocarea instrumentelor de control pentru tăierile de masă lemnoasă (SUMAL și Inspectorul Pădurii – n.r.) reprezintă o prioritate pentru asigurarea exercitării drepturilor constituționale a cetățenilor României, se arată într-un comunicat de presă comun al Greenpeace România și  Federației Coaliția Natura 2000.

Greenpeace România și Agent Green promovează un mesaj mincinos, susține Ministrul Apelor și Pădurilor

Cele două aplicații informatice ar trebui sa permită controlul tăierilor de masă lemnoasă în timp real (cu ajutorul sateliților geostaționari) și să înlesnească activitatea de pază a pădurilor. Întrucât 42% din tăierile ilegale depistate în 2016 au fost semnalate de către cetățeni, considerăm că deblocarea celor două instrumente reprezintă o prioritate pentru asigurarea exercitării drepturilor constituționale (dreptul la informație, dreptul la un mediu sănătos etc.) a cetățenilor acestei țări”, se arată în comunicatul de presă

Organizațiile de mediu reamintesc faptul că în cadrul unor declarații transmise către presă în data de 18 iulie 2017, Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a justificat decizia prin prisma faptului că, în 2016, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor de la acea vreme a încheiat un contract a cărui legalitate este considerată îndoielnică, si neadecvat pentru îmbunătățirea SUMAL și implicit pentru realizarea platformei.

Agent Green îi răspunde ministrului Pană: ”România are nevoie de Inspectorul Pădurii”

Ne dorim ca cercetările ce urmează a fi efectuate de organele penale în urma sesizării MAP să nu genereze un blocaj pe termen nedefinit, care ar putea conduce astfel la o reducere a transparenței în domeniul combaterii tăierilor ilegale în România. (…) solicităm de asemenea Ministerului Apelor și Pădurilor să comunice măsurile proiectate pentru perioada imediat următoare și organizarea unor dezbateri publice pentru pentru îmbunătățirea Sistemului de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL) încă din faza de proiectare”, mai spun reprezentanți organizațiilor de mediu.

spot_img

Ultimele știri