Haos în implementarea Directivei de raportare non-finaciară

Autoritățile române fac încă odată dovada incapacității de coordonare pentru implementarea Directivelor europene. Noul exemplu este dat de transpunerea în legislația națională a Directivei privind raportarea non-financiară, care obligă companiile cu peste 500 angajați să raporteze anual aspecte legate de performantele lor sociale si de mediu. Deși data limită este 6 decembrie 2016, instituțiile statului încă nu s-au lămurit cine trebuie să implementeze și transpună în legislație această Directivă. 

Chaos-encourages-me-to-practice-centering-behaviors.

În România nu doar că nu s-a transpus și implementat această Directivă, dar nici măcar nu se știe ce ministere sunt responsabile pentru implementarea acesteia”, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe Andreea Giovani, sustainability manager, PwC România.

Aceasta a adăugat că în urma discuțiilor pe care le-au avut cu reprezentanții Ministerului Finanțelor s-a ajuns la ideea că această entitate va implementa directiva doar pentru companiile listate la Bursă, Ministerul Economiei ar putea aborda companiile mari cu peste 500 de angajați, iar Banca Națională a României va implemta directiva doar pentru instituțiile bancare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a transpus o parte din directivă pentru companiile din domeniul asigurărilor. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 28 decembrie 2015″, a mai spus Andreea Giovani.

Peste 6000 de companii intră sub incidența Directivei

Prezentă în cadrul dezbaterii, Sandra Genee, senior coordonator în cadrul Global Reporting Initivative (GRI), a precizat că estimarea Comisiei Europene referitoare la numărul de companii in trate sub incidența Directivei va fi cu mult depășită.

Comisia Europeană estimează că vor intra sub incidența acestei directive 6.000 de companii din Uniunea Europeană, însă eu estimez că vor fi mai multe. Doar Suedia, de exemplu, care a transpus deja directiva, a anunțat că vor trebui să raporteze 1.500-2.000 de firme din acest stat, în condițiile în care cei de acolo, în transpunerea directivei, au prevăzut că trebuie să raporteze firmele cu un număr mai mic de angajați decât prevede directiva”, a spus Sandra Genee.

Referindu-se la situația din România a ceasta a explicat că firmele trebuie să se pregătească încă de pe acum pentru momentul în care Guvernul va decide modul de raportare.

spot_img

Ultimele știri