„Unde reciclăm”, prima hartă interactivă a reciclării bateriilor uzate și deșeurilor electrice

Utilizatorii de smartphone au la dispoziție un nou instrument de reciclare. ,,Unde Reciclăm?” este o hartă interactivă care integrează 5.000 de puncte naționale de colectare a bateriilor uzate și a deșeurilor electrice.

„Unde reciclăm”, prima hartă interactivă a reciclării bateriilor uzate și deșeurilor electrice

Aplicația a fost lansată pentru prima dată în 2016, de Asociația Environ, în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB). Acum ea a fost îmbunătățită pe măsura extinderii rețelei de puncte de colectare și are o nouă interfață user friendly, plus câteva caracteristici noi.

Sistemul inteligent folosește tehnologia modernă pentru a detecta automat localizarea utilizatorului, ghidându-l spre cel mai apropiat punct de colectare. Scopul aplicației este să încurajeze și faciliteze obiceiurile de reciclare, oferindu-le românilor o soluție simplă pentru a scăpa de aparatele electrice vechi sau de bateriile consumate.

Utilizatorii pot accesa peste 5.000 de puncte de colectare situate în locurile în care își fac cumpărăturile, în magazinele cu produse electronice, benzinării sau farmacii. Aplicația oferă toate informațiile necesare – magazin, distanță, tipul de deșeuri care pot fi aduse și în curând programul de lucru. Mai mult decât atât,  pot afla informații despre campaniile în derulare, spre exemplu care sunt magazinele în care pentru 20 de baterii uzate pot primi 4 baterii noi, dar și alte noutăți din domeniul reciclării.

„Unde reciclăm?” este disponibilă în două versiuni, atât pentru sistemele de operare iOS (Appstore), cât și Android (Google Play) și va continua să fie actualizată, pe măsură ce rețeaua de colectare se extinde cu noi puncte. De asemenea, harta poate fi consultată în varianta online la adresa www.undereciclam.ro.

„Unde reciclăm”, prima hartă interactivă a reciclării bateriilor uzate și deșeurilor electrice

„Ori de câte ori produsele electronice care ne garantează confortul sau bateriile care le alimentează, ajung la finalul ciclului de viață, destinația trebuie să fie una singură: centrul de reciclare. Doar astfel substanțele nocive și poluante pot fi neutralizate, iar impactul asupra mediului înconjurător și sănătății umane să fie unul minim. Pe măsură ce comunitatea celor preocupați de aspectele de mediu a crescut, iar cei interesați să recicleze au început să se tot întrebe unde pot face acest lucru, răspunsul nostru  firesc a fost dezvoltarea unei noi versiuni a aplicației «Unde Reciclăm» cu funcționalități extinse în beneficiul utilizatorilor, dar și al celor care doresc să fie parteneri ai proiectului” , a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ.

Lansarea celei de-a doua versiuni a aplicației a avut loc cu prilejul Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice, o inițiativă a WEEE Forum în parteneriat cu Environ, Ecotic și RoRec, sărbătorită pentru prima dată în lume, în acest an.

spot_img

Ultimele știri