Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Henkel pregateste campioni mondiali

300 de milioane de metri cubi de apa potabila ar putea fi economisiti in fiecare zi, prin aplicarea unei idei lansate de doua studente din Romania.

Cele doua fete vor reprezenta firma Henkel, luna viitoare, in finala internationala a concursului „Henkel Innovation Challenge” 2012.

Evenimentul este programat in Polonia, la Varsovia.

Lucrarea elaborata de cele doua studente, Smaranda Ardelean si Alina Mereuta, se numeste “Denivit Nano Expert” si se refera la o noua pasta de dinti, semilichida, care ar urma sa contina nanoroboti.

Formula noului produs se bazeaza pe aceea a pastei de dinti Denivit, fabricata de Henkel, deja populara in SUA si in Europa Occidenta, in compozitia careia vor fi adaugati nanorobotii.

Economie de apa si de materiale plastice

Rolul nanorobotilor va fi de a curata dintii si de a proteja cavitatea bucala, eliminand necesitatea folosirii apei. In acest mod, economia de apa potabila va fi considerabila. “Cantitatea de apa pierduta in timpul procesului de spalare pe dinti este de 300 de milioane de metri cubi zilnic, la nivel global”, a precizat, pentru Green Report, Smaranda Ardelean.

Potrivit analizei elaborate de cele doua studente romance, in acest moment 1,5 miliarde de oameni locuiesc in tari cu resurse de apa insuficiente. In anul 2030 populatia Globului va depasi 8,3 miliarde de oameni, dintre care 5 miliarde vor trai in conditiile “stresului de apa” – generat de insuficienta acestei resurse vitale.

O alta idee propusa de echipa romaneasca este comercializarea pastei de dinti in ambalaje biodegradabile, in locul celor din plastic. Ambalajele pentru pasta de dinti totalizeaza 924 milioane de kilograme de plastic pe an.

Cele doua fete din echipa Romaniei urmeaza acum un program de masterat la ASE Bucuresti, in domeniul Marketing strategic.

In acest an, tema competitiei Henkel Innovation Challenge este dezvoltarea unui concept inovator si sustenabil pentru un produs Henkel destinat pietei anului 2030: “Vision 2030: Take a Henkel brand or technology into the future” („Proiecteaza o marca sau tehnologie Henkel in anul 2030”).

"Henkel Innovation Challenge este un concurs international dedicat studenti lor pasionati de business si inovatie. Competitia ofera tinerilor talentati vizibilitate, in sensul in care acestia au sansa de a intra in contact direct cu compania, si pot stabili contacte cu managerii companiei. Dezvoltarea si implementarea ideilor sau produselor inscrise in competitie nu se afla in focusul acestei competitii. Ideea este sa descoperim potentialul creativ al studentilor, dublat de un concept clar, logic si consistent. Chiar CEO-ul companiei, dl. Kasper Rorsted, este interesat de ideile studentilor si dedica timp intalnirilor cu membrii echipelor castigatoare", a declarat, pentru Green Report, Oana Grigoriu, HR Manager in cadrul Henkel Romania.
 

Marele premiu: o calatorie in jurul lumii

Marele premiu al concursului va fi o calatorie in jurul lumii si vouchere in valoare de 1.000 de Euro pentru membrii echipei castigatoare. In plus, primele trei echipe vor avea sansa unei intalniri cu directorul general al companiei Henkel, Kasper Rorsted.

2012 reprezinta al doilea an in care studentii din Romania sunt invitati sa participe la competitia internationala Henkel Innovation Challenge, alaturi de tineri din alte 20 tari din Europa si din regiunea Asia-Pacific.

In Romania, la editia anului 2012 s-au inscris 83 de echipe. Dupa cateva etape succesive de selectie, 10 echipe au 10 echipe au fost acceptate sa isi sustina proiectul in cadrul finalei nationale, in fata juriului compus din reprezentanti ai companiei Henkel Romania. Proiectele au fost repartizate pe domenii: patru pentru divizia Detergenti si Produse pentru ingrijirea locuintei, trei pentru Divizia Cosmetice / Produse de Toaleta si trei pentru Divizia Adezivi Tehnologii.

In momentul evaluarii proiectelor, juriul a apreciat in mod special abordarea creativa in privinta identificarii si solutionarii nevoilor clientului din anul 2030, prin produse si tehnologii inovatoare si atente fata de mediul inconjurator.

„Proiectele din aceasta competitie de inovatii nu sunt doar un gest creativ, studentii dezvolta un adevarat plan de afaceri in jurul produsului imaginat si il promoveaza astfel incat sa convinga ca ideea lor merita sa fie implementata si ca inovatia lor va fi indispensabila in viitor. Marea provocare este ca proiectele trebuie sa fie de asemenea sustenabile, pentru ca viitorul va presupune dezvoltare durabila prin inovatii”, a declarat Niculae Olteanu, presedintele Henkel Romania.

Henkel Innovation Challenge este o competitie internationala anuala adresata studentilor pasionati de business si inovatie. Concursul a ajuns la editia a cincea. La nivel international, aceasta competitie a fost premiata cu "Global HR Excellence Award" in anul 2007.

Mihai Diac

Citeste si:

Planeta fara apa
 

spot_img

Ultimele știri