Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac nu se mai construieşte în acest an din cauza lipsei gheţii

in Business, Schimbări Climatice 7 January 2020 156 Views

Pentru prima dată în ultimii 16 ani, hotelierii de la Bâlea Lac nu mai pot să construiască, în această iarnă, singurul hotel de gheaţă din munţii Făgăraş, din cauza lipsei gheţii din Lacul Bâlea, aflat la peste 2.000 de metri altitudine, au precizat marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai ineditului hotel.

Sursă foto: Booking.com

“Hotelul de Gheaţă nu se va mai construi in acest sezon, din cauza lipsei de gheaţă”, a declarat Alexandru Uncheşel, din partea Hotelul de Gheaţă.

Deşi marţi la Bâlea Lac s-a înregistrat cea mai joasă temperatură resimţită din România, de minus 17 grade şi stratul de zăpadă măsoară 166 de centimetri, se pare că dacă s-ar construi acum acest hotel, el nu ar mai fi atât de rentabil ca în alţi ani. În anii precedenţi, hotelul era inaugurat de Crăciun şi găzduia turişti până aproape de sărbătorile pascale.

Ca să construiască hotelul îngheţat, constructorii trebuiau să taie cu drujbele bucăţi mari de gheaţă din Lacul Bâlea. Din cauza căldurii care a fost şi în luna decembrie, lacul nu a îngheţat suficient de repede şi mult, ca să existe materia primă pentru hotel.

Turişti din mai multe ţări şi-au făcut rezervări pentru camere în hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac, dar vor trebui să aştepte iarna viitoare cu speranţa că gerul va fi mai năprasnic şi ninsoarea mai abundentă aici, ca să se poată construi hotelul şi biserica de gheaţă şi iglu-urile ce au existat în anii precedenţi.

Comentarii

comentarii