Hub pentru antreprenori, construit din containere maritime

În Olanda, în locul unei foste fabrici de panificație a fost amenajat un hub pentru antreprenori, cu 60 de containere maritime transformate în birouri. Chiriașii sunt din diverse domenii și au format împreună o comunitate.

Hub pentru antreprenori, construit din containere maritime

În 2016, în zona de est a orașului Haarlem, aflat la 20 de kilometri de Amsterdam, funcționa o fabrică de panificație. După ce afacerea s-a mutat într-o altă locație, în urmă a rămas o hală mare, care a stat un timp nefolosită. Asta până când arhitecții de la firma HER Architecten au adus 60 de containere maritime și au transformat spațiul de 1.400 de metri pătrați într-o zonă de birouri pentru firme mici și antreprenori. Denumirea inițială a modului în care era utilizat spațiul, în limba olandeză, a suferit doar o mică modificare. Din „bakkerij” (brutărie) a devenit „bakkenrij” (șir de containere). Complexul poartă totuși numele a ceea ce a fost o dată acolo, Bakkerij.

retroboutique.ro
Containerele, care au avut din start sistem propriu de ventilație, conexiuni la internet și la electricitate, au câte un perete întreg din sticlă, orientat către alei. Cutiile din metal au fost vopsite cu verde și sunt disponibile, pentru închiriere, în dimensiuni de 14 metri pătrați și 28 de metri pătrați (adică două containere care comunică între ele). Prețul pentru închirierea unui birou mic este de 295 de euro pe lună, iar a unuia mare, 435 de euro.

Hub pentru antreprenori, construit din containere maritime

Chiriașii au la dispoziții câteva spații comune, unde pot socializa, schimba idei și crea conexiuni, cum ar fi săli de ședințe, cafenele, restaurante, zone de relaxare, ba chiar și o mică plajă improvizată.

Întregul concept respectă principii ale sustenabilității: containerele sunt second hand, iar lemnul folosit la construirea teraselor din complexul Bakkerij provine de la podelele din lemn a unor birouri desființate. Poate cel mai mare beneficiu este că, atunci când proprietarii halei vor decide să renunțe la hub, containerele vor putea fi mutate, iar spațiul eliberat, fără să fie nevoie de demolări.

Hub pentru antreprenori, construit din containere maritime

Pentru a economisi energia, holurile care despart birourile sunt menținute într-un climat semi- exterior, datorită ușilor mari de la intrarea în hală. Încălzirea din birouri este realizată prin intermediul unor covorașe electrice eficiente, cu infraroșu.

BakkeRij găzduiește, încă de la deschidere, 50 de antreprenori și mici afaceri, printre care agenții de călătorii, birouri de arhitectură, produse de panificație, designeri, dezvoltatori web. Chiriașii formează împreună o comunitate și pot participa împreună la activități lunare sau se pot bucura de un pahar de vin vinerea.

Hub pentru antreprenori, construit din containere maritime

Hub pentru antreprenori, construit din containere maritime

spot_img

Ultimele știri