Iarna 2019-2020, de departe cea mai caldă iarnă înregistrată vreodată în Europa

in Schimbări Climatice 5 March 2020 117 Views

Această iarnă a fost de departe cea mai caldă înregistrată în Europa, potrivit Serviciului european Copernicus privind schimbările climatice. Între decembrie 2019 şi februarie 2020, temperaturile au fost cu 3,4 grade Celsius peste cele medii înregistrate între 1981 şi 2010.

Datele Serviciului de Schimbare Climatică Copernicus (C3S) din UE datează din 1855. Temperaturile au fost cu 1,4 grade mai mari decât cele înregistrate în iarna 2015-2016, considerată cea mai caldă iarnă de până acum.

Nordul şi estul Europei au fost în principal afectate de temperaturile ridicate. Aceeaşi tendinţă a afectat Siberia şi Asia Centrală.

„Deși această iarnă a fost un eveniment cu adevărat extrem, este posibil ca aceste tipuri de evenimente să fi fost făcute mai extreme prin tendința de încălzire globală. A vedea o astfel de iarnă caldă este îngrijrător, dar nu reprezintă o tendință climatică ca atare. Temperaturile de sezon, în special în afara tropicelor variază semnificativ de la an la an”, a declarat Carlo Buontempo, directorul C3S.

Cu toate acestea, oamenii de știință se așteaptă ca încălzirea globală să înmulţească fenomenele de temperaturi extrme în întreaga lume. Australia, care a fost afectat focuri catastrofale, tocmai a înregistrat a doua cea mai călduroasă vară, doar cu puțin mai rece decât recordul stabilit anul trecut.

În Antarctica, temperatura a crescut la peste 20 de grade pentru prima dată în februarie, cu aproape un grad mai mare decât recordul anterior stabilit în 1982.

De altfel, pe întreg globul, 2019 a fost al doilea cel mai călduros an înregistrat pe suprafața planetei, şi, de asemenea, atât ​​ultimii cinci ani, cât și ultimul deceniu au fost cel mai călduro din ultimii 150 de ani.

 

Comentarii

comentarii