IKEA România va răscumpăra mobilierul de la clienţii care nu îl mai doresc

in Business 14 October 2020 361 Views

Reteiler-ul suedez Ikea anunţă că va răcumpăra de la clienți mobilierul nedorit, pe care apoi îl va revinde în magazine ca mobilă la mâna a doua.

Compania a anunţat că inițiativa iniţiativa “Buy Back” face parte din obiectivul său de a deveni “o companie complet circulară şi cu un impact pozitiv asupra mediului până în 2030”.

Potrivit acestei iniţiative, care se va derula în 27 de ţări începând din 24 noiembrie şi până în 3 decembrie, în schimbul fostelor lor obiecte de mobilier, clienţii vor primi vouchere pe care le vor putea cheltui la magazinele IKEA, iar valoarea voucherelor va depinde de starea în care se află articolele pe care le revând.

Clienții cu articole „la fel ca noi”, fără zgârieturi, vor primi 50% din prețul inițial, articolele „foarte bune”, cu zgârieturi minore, vor primi 40% și „în stare avansată de uzură, cu mai multe zgârieturi, vor primi 30%.

IKEA a spus că orice lucru care nu poate fi revândut va fi reciclat.

“Renunță la obiceiul de a recicla lucrurile vechi și încearcă serviciul de buy-back și revânzare oferit de IKEA. Este o abordare mult mai sustenabilă și toată lumea are de câștigat. Cineva va ajunge să se bucure de mobilierul IKEA de care tu te-ai folosit deja. Astfel, faci ceva bun și pentru portofelul tău și pentru planetă”, spune compania pe site-ul său.

Până în 2021, IKEA intenţionează ca în fiecare din magazinele sale să existe zone dedicate unde oamenii îşi vor putea revinde mobilierul vechi şi să găsească mobilier reparat sau recondiţionat.

Săptămâna trecută grupul suedez a informat că vânzările sale au revenit pe creştere în acest an, în condiţiile în care actuala criză a coronavirusului a stimulat dorinţa consumatorilor de a cheltui mai multe pentru casele lor, o tendinţă care potrivit grupului suedez ar urma să continue.

Cum poţi să îţi vinzi mobilierul folosit înapoi către IKEA?

Urmează pașii de mai jos pentru a da produselor folosite o nouă viață.

  1. Urmează pașii din Instrumentul de buy-back de mai jos și obține o ofertă preliminară pentru mobilierul tău folosit de care nu mai ai nevoie. Această ofertă va rămâne valabilă 30 de zile de la data de când estimarea a fost generată.
  2. Vino cu mobilierul IKEA asamblat și oferta primită în cel mai apropiat magazin IKEA. Un angajat va face o evaluare finală a produsului și va confirma oferta.
  3. Vei primi un card de retur încărcat cu suma stabilită pe care să o cheltui în magazin. Acest card este valabil 3 ani.
  4. Mobilierul adus de tine va fi apoi revândut în zona dedicată articolelor uzate la același preț cu care IKEA l-a răscumpărat de la tine, la care adăugă TVA.

Citeşte şi:

O firmă românească a creat două concepte sustenabile de hoteluri plutitoare, pentru Delta Dunării
Sondaj IRES: 9 din 10 români spun că schimbările climatice sunt reale

Comentarii

comentarii