Gigabot X, imprimanta 3D care folosește fulgi de plastic

Compania re:3D, specializată în imprimante 3D, a creat un astfel de aparat care folosește, ca materie primă, fulgii de plastic. Aceștia sunt de zece ori mai ieftini decât filamentul de plastic, utilizat până acum.

Gigabot X, imprimanta 3D care folosește ca materie primă fulgi de plastic

„Aproape 300 de milioane de tone de plastic este produs la nivel global în fiecare an. Numai 10% din acesta este reciclat. Din plasticul care este dus la gropile de gunoi, în jur de șapte milioane de tone ajung în oceane în fiecare an. Acolo se transformă în bucăți tot mai mici, de-a lungul anilor”, arată New York Times.

Procentul de plastic reciclat ar putea crește grație unei noi invenții: imprimanta 3D care funcționează pe bază de fulgi de plastic. Această materie primă este de zece ori mai ieftină decât filamentul de plastic și permite printarea mai rapidă.

Imprimantele care folosesc fulgi din plastic sunt deja disponibile pe piață, însă sunt folosite în sisteme de producție mari și sunt foarte scumpe. Compania re:3D a găsit însă o soluție prin care să facă acest tip de imprimantă la dimensiuni mai mici și la un preț mai accesibil.

Gigabot X, imprimanta 3D care folosește ca materie primă fulgi de plastic

Gigabot X, invenția care a fost finanțată printr-un proiect de crowdfunding, printează de 17 ori mai rapid decât alte imprimante 3D și poate fi transportată cu ușurință, pentru că are dimensiunile de 0,600 m x 0,600 m x 0,600 m.

Această imprimantă are o cuvă în care trebuie turnați fulgii din plastic, care apoi sunt împinși printr-un cilindru încălzit și extrudat printr-o duză mică.

evomag.ro

„Există cantități mari de deșeuri de plastic și rar sunt utilizate după ce ajung la gunoi. Credem că dacă am putea crea o mașinărie care să fie hrănită cu deșeurile din plastic și cu care să putem printa, vom putea găsi o soluție pentru cantitatea tot mai mare de gunoi. Scopul acestui proiect este de a crea un design modular și deschis pentru un sistem de extrudare a fulgilor, care poate fi integrat în produsele Gigabot”, este descrierea pe care i-au dat-o cei de la re:3D proiectului Gigabot X.

Gigabot X, imprimanta 3D care folosește ca materie primă fulgi de plastic

spot_img

Ultimele știri