În viitorul apropiat normele de dezvoltare sustenabilă vor fi obligatorii

Anul 2019 va aduce o serie de schimbări importante pe piața imobiliară locală, putând fi considerat astfel ca un an de transformare, ținând cont de cele mai importante tendințe din segmentul certificărilor verzi.

La începutul dezvoltării segmentului de profil, în urmă cu 10  ani, obținerea unei certificări sustenabile reprezenta de multe ori o decizie de marketing pentru dezvoltatorii proiectelor de birouri. În ultimii ani, cât și în prezent, a devenit o metodă de eficientizare a costurilor – fie că vorbim de mall-uri sau fabrici, un criteriu obligatoriu de selecție a unei clădiri de birouri și o modalitate de creșterii a valorii unui bun imobiliar. Iar în viitorul foarte apropiat normele de dezvoltare sustenabilă vor fi obligatorii pentru noi toți”, a declarat Răzvan Nica, managing director BuildGreen.

Astfel, 2019 va fi caracterizat în principal de schimbările care vor trebui să fie implementate de către dezvoltatorii de imobile, indiferent de destinația acestora, pentru ca proiectele să aibă un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător și a ocupanților.

Țintele strategiei Europa 2020 presupun reducerea cu 20% a emisiilor de gaze de seră comparativ cu 1990, un nivel de 20% energie obținută din surse regenerabile și o creștere cu 20% a eficienței energetice. Obiectivul pe termen lung este reprezentat de reducerea, până în 2050, a emisiilor de gaze de seră cu 100% și de decarbonizarea parcului imobiliar, în contextul în care acesta este responsabil pentru aproximativ 36% din totalul emisiilor de dioxid de carbon din Uniunea Europeană.

Respectarea acestor reglemetări care vor deveni obligatorii pentru toate clădirile finalizate începând cu 2020 poate fi făcută prin eficientizarea echipamentelor folosite în imobile, prin implementarea unor soluții performante de climatizare și ventilație dar și prin utilizarea unor soluții și principii precum orientarea în funcție de lumina naturală, izolația utilizată sau ventilația naturală.

Implementarea la scară largă a principiilor de dezvoltare durabilă în cazul noilor clădiri construite va fi dublată în 2019 și de majorarea semnificativă a certificărilor sustenabile de tip In Use/Operational & Maintenance, adică pentru proiectele deja finalizate.

Acest fapt se va produce în contextul în care proprietarii acestor proiecte, predate cu peste cinci ani în urmă, doresc să se păstreze competitivi în comparație cu noile proiecte, mult mai eficiente și mai atractive pentru potențialii chiriași. Astfel, s-ar putea ajunge chiar la o triplare a pieței de certificări verzi, pe măsură ce tot mai multe centre comerciale sau clădiri de birouri vor intra în ample procese de renovare, potrivit datelor BuildGreen.

Majorarea accentului pus pe bunăstarea și confortul angajaților la locul de muncă, prin implementarea certificărilor de tip WELL, va fi completată în 2019 și de răspândirea certificărilor de tip fit-out, adică o certificare a spațiului închiriat de o companie și a modului în care aceasta îl amenajează.

Poți să ai o casă dezvoltată corect, după norme de dezvoltare durabilă, și un chiriaș care să o mobileze și amenajeze într-un mod total ineficient, care să anuleze partial beneficiile clădirii în sine”, a mai spus Răzvan Nica.

Răspândire a normelor de dezvoltare sustenabilă pe segmentul rezidențial

2019 cât și anii următori vor aduce o răspândire a normelor de dezvoltare sustenabilă pe segmentul rezidențial, urmând ca tot mai multe ansambluri rezidențiale noi să obțină o certificare sustenabilă care să certifice clar calitatea proiectului comparativ cu cea a altor proiecte fără certificare de profil.

Dezvoltarea segmentului de certificări sustenabile ar putea duce în viitorul apropiat la extinderea faciltăților fiscale oferite proprietarilor de proiecte ‚verzi’ și în București. În acest moment, proprietarii de proiecte imobiliare certificate sustenabil din Cluj – Napoca, Iași și Timișoara beneficiază de reduceri de până la 50% din impozitul anual datorat pe clădiri, facilitate care ar putea fi extinsă și în București.

Nu în ultimul rând, în 2019 ar putea fi obținută și prima certificare sustenabilă BREEAM cu nivelul Outstanding, cel mai înalt nivel posibil de certificare pe această schemă. În acest moment, niciun proiect imobiliar din România nu a obținut acest nivel, pe schema de certificare LEED fiind obținute mai multe certificări cu nivelul Platinum.

Toate aceste schimbări ar urma să se producă într-un context în care peste 30 de proiecte noi au fost certificate sustenabil la nivel național în 2018 potrivit datelor BuildGreen, care a fost implicată în mai mult de jumatate din acestea, de la proiectele de birouri Unirii View sau The Mark din București la noua fabrică Arctic de la Târgoviște.

spot_img

Ultimele știri