Studiu. Încălzirea globală va forța avioanele să transporte mai puțini pasageri

in Schimbări Climatice 17 February 2020 157 Views

Un studiu recent a arătat că aerul mai cald şi schimbările de vânt, cauzate de schimbările climatice, afectează abilitatea avioanelor de a decola. Astfel, avioanele au nevoie de piste mai lungi pentru a putea decola sau de a-și reduce din încărcătură chiar și cu greutatea echivalentă a 38 de pasageri cu tot cu bagaje.

O echipă de ingineri şi cercetători din Marea Britanie şi din Grecia a analizat date strânse în peste 60 de ani cu privire la vreme şi la avioane de pe 10 aeroporturi din Grecia, ţinând cont de variabile precum vântul din faţă, condiţiile pe pistă, temperatura şi panta pistei. Ei au examinat condiţiile de decolare pentru două tipuri de avioane – avionul de pasageri de dimensiuni medii Airbus A320 şi mai micul avion Havilland DHC8-400.

Echipa a calculat distanţa necesară pentru decolare şi încărcătura maximă posibilă la decolare pentru ambele avioane. Ei au descoperit că distanţa necesară pentru decolarea unui avion A320 a crescut în medie cu 2,7 metri pe an, în timp ce pentru DHC8-400 a crescut cu 1,4 metri pe an. În acelaşi timp, încărcătura maximă la decolare a unui Airbus A320 a scăzut în medie cu 0,12% pe an începând cu 1988, iar pentru DHC8-400 scăderea medie a fost de 0,02% pe an.

De asemenea, ambele avioane au nevoie de mai mult timp pentru ascensiunea la plafonul de zbor, după desprinderea de sol.

În cazul unui aeroport s-a constatat că distanţa necesară pentru decolarea unui A320 a crescut cu 98,6 metri în perioada 1988 – 2017. Un alt caz extrem este cel al pistei relativ scurte, de 1.511 metri, a aeroportului de pe insula Chios. Pentru a putea decola de pe acest aeroport, un Airbus A320 trebuie să fie mai uşor în prezent cu 3.990 de kilograme faţă de acum 30 de ani – greutatea echivalentă a 38 de pasageri cu tot cu bagaje.

Studiul nostru este primul care îmbină măsurători ale temperaturii aerului şi ale vitezei vântului pentru a calcula impactul exact pe care aceşti parametri îi au asupra decolărilor”, a explicat profesorul Paul Williams, specialist în atmosferă de la Universitatea din Reading şi co-autor al acestui studiu.

„Reducerea numărului de pasageri va avea ca rezultat evident pierderi financiare pentru companiile aeriene. Reducerea cantităţii de combustibil din rezervoare reprezintă o modalitate alternativă de a scădea greutatea aparatului de zbor, dar acest lucru va limita semnificativ distanţa ce poate fi străbătută de avioane. O altă variantă ar fi să fie extinse pistele pentru a permite atingerea unor viteze mai mari de decolare, dar acest lucru ar însemna acoperirea unor paradisuri tropicale cu şi mai mult asfalt”, a adăugat el.

Acest studiu a fost realizat în cadrul unei colaborări între Unversitatea din Reading, Universitatea Cranfield, Universitatea West London şi Centrul de Cercetare din Atena.

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii