Companiile de închiriere a scuterelor electrice, în competiție pe piața din Madrid

Madridul a devenit cel mai bun teren din Europa pentru testarea serviciilor de închiriere a scuterelor electrice. Așa se face că, în acest moment, 5.000 de astfel de vehicule circulă în capitala Spaniei, în timp ce 20 de companii au aplicat cereri pentru a aduce pe piață încă pe atâtea.

Șase companii au invadat Madridul cu scutere electrice pe care locuitorii le pot închiria. Le pot lua și le pot lăsa oriunde în centrul orașului și în zonele din apropiere, fac rezervarea scuterului într-o aplicație și primesc nota de plată pe mail, iar prețul este în jur de 25 de cenți (1,06 lei) pe minut. Orașul are acum o flotă de 5.000 de scutere electrice, la care se adaugă serviciul public de închiriere de biciclete electrice, BiciMad, în care 2.500 de vehicule sunt utilizate de 70.000 de persoane.

Maximum, în Madrid vor fi permise 10.000 de scutere electrice pentru servicii de închiriere, iar pentru diferența de 5.000 au aplicat deja proiecte 20 de companii, printre care Acciona, Lime și Jump Uber.

autoboca.ro

Capitala Spaniei se luptă cu efectele traficului aglomerat, printre care poluare fonică și cea a aerului, poluarea, dar și productivitatea scăzută. Guvernul a aplicat diverse măsuri, printre care servicii de car sharing pentru vehiculele electrice, restricții pentru mașinile poluante și propuneri pentru călătorii gratuite cu metroul atunci când calitatea aerului este foarte proastă.

„Scuterele electrice vor face parte din această strategie, iar pentru asta ele trebuie să fie cât mai ușor de găsit și de utilizat”, a declarat Paz Valiente, oficialul local responsabil cu mobilitatea, pentru Bloomberg.

Astfel, orașul a dat o lege prin care mersul cu scuterul a devenit legal pe liniile de autobuz, iar utilizatorii au voie să se strecoare prin trafic până în dreptul semafoarelor.  

„Pentru companiile care oferă aceste servicii, Madridul a devenit un loc de testare, cu gândul la extinderea în toată Europa și mai departe. Climatul uscat al orașului și centrul compact, dar aglomerat, l-au făcut un loc bun pentru testarea echipamentelor și pentru a înțelege nevoile utilizatorilor. Și, cu atât de mulți operatori care pătrund pe piață, vor fi forțați să-și îmbunătățească eficiența, dacă vor să supraviețuiască”, a spus Luis Gonzalez, directorul local al unei companii germane care va avea, în curând, 1.300 de scutere pe piața din Madrid.

Maria Eugenia Lopez Lambas, profesor la Universitatea Politehnică din Madrid, spune că dacă această creștere va continua, companiile care dețin scuterele electrice vor trebui probabil să se conformeze unor noi reglementări.

„Legile de azi sunt făcute să încurajeze tipul acesta de servicii, dar câteva restricții vor fi necesare dacă expansiunea continuă”, a spus aceasta.

spot_img

Ultimele știri