Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Închisoare cu executare pentru un agricultor din Austria, după moartea unor albine

Un producător de fructe din Austria a fost condamnat la patru luni de închisoare cu executare, pedeapsă rar întâlnită în astfel de cazuri, pentru faptul că a folosit în mod ilegal un insecticid care a determinat moartea a zeci de stupi ai apicultorilor din zonele învecinate, anunţă AFP.

Agricultorul, în vârstă de 47 de ani, şi-a stropit livezile cu Clorpirifos, un insecticid foarte puternic, într-o perioadă în care pomii fructiferi erau încă înfloriţi şi atrăgeau multe albine. O astfel de acţiune este interzisă prin lege. Albinele din aproximativ 50 de stupi din acea regiune au murit.

La Roma albinele sunt folosite pentru a supraveghea poluarea aerului

Tribunalul din Klagenfurt, oraş din sudul Austriei, l-a găsit vinovat la acuzaţia de „atingeri deliberate aduse mediului înconjurător” şi a subliniat că acel agricultor, care participa cu regularitate la cursuri de formare profesională, a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză.

Acuzatul, stabilit în regiunea Lavanttal, a fost condamnat la 12 luni de închisoare, din care patru luni cu executare. El a anunţat deja că va face recurs.

Tribunalul a subliniat că pedeapsa de închisoare cu executare trebuie să aibă un efect de „prevenţie” şi să reamintească oamenilor că „folosirea produselor fitosanitare nu poate fi efectuată decât în cadrul unui echilibru între ecologie şi economie”.

Noile pesticide ar putea dăuna albinelor la fel de mult ca cele mai vechi

Utilizarea masivă a insecticidelor în agricultură este considerată vinovată pentru creşterea puternică a mortalităţii albinelor şi a altor insecte polenizatoare pe plan mondial. Uniunea Europeană a decis în aprilie să interzică anumite substanţe din familia neonicotinoidelor.

spot_img

Ultimele știri