Interesul românilor pentru fitness a crescut cu 65% în 2020 față de 2019

in EcoLIFESTYLE 30 January 2021 60 Views

Pandemia de COVID-19 a afectat puternic anul 2020. Afacerile din domeniul HoReCa şi nu numai, precum și activitatea noastră de zi cu zi – mersul la job, ieșitul în oraș sau mersul la sala – s-au schimbat radical odată cu instaurarea stării de urgență în data de 16 martie 2020.

Echipa Bookingham a colaborat cu specialiștii de la SRD Media pentru a analiza interesul românilor în ceea ce privește fitnessul. Au analizat toate căutările legate de fitness înregistrate în perioada noiembrie 2018 – decembrie 2020 pe Google şi au descoperit că pandemia a declanșat un interes masiv pentru sport și fitness, dar mai ales pentru exerciții și echipamente pentru acasă, căutările în acest domeniu fiind cu 65% mai multe în 2020 faţă de anul precedent.

Spre deosebire de aprilie 2019, cu 232% mai mulți oameni au fost interesați de sport în aprilie 2020, conform căutărilor de pe Google. Dacă în luna februarie a aceluiași an au fost înregistrați numai 106.240 de oameni care au accesat cuvinte sau informații fitness-related, două luni mai târziu, numărul lor a crescut, ajungând la 234.139.

“Acest boom spune multe despre stilul de viață al românilor. Este clar că activitatea sălilor de sport a fost suspendată, mai apoi restricțiile i-au împiedicat să petreacă timp cu prietenii sau în vizită la cei dragi, iar restaurantele și terasele au fost închise, astfel încât livrarea la domiciliu a fost singura opțiune. Nu în ultimul rând, work from the office a devenit work from home, în special în timpul lunilor de lockdown. Așadar, lumea a încercat să fie activă pe cât posibil – fie pentru a se menține în formă, fie pentru a dezvolta un sistem imunitar puternic pentru a ține piept virușilor, fie numai pentru sănătatea psihică și pentru a se deconecta de la task-urile zilnice”, spun autorii studiului.

De 3 ori mai mulți români au vrut să cumpere gantere

Bineînțeles că ceea ce a urmat au fost urmat achiziții în masă a accesoriilor pentru sport, într-o perioadă foarte scurtă de timp.

De departe, cel mai mare interes remarcat a fost pentru gantere. Românii au fost interesați de gantere de diferite greutăți, variind între 2 și 5 kg, reglabile, dar și de prețurile cât mai accesibile ale acestora. Cea mai mare creștere a fost înregistrată pentru gantere reglabile: 18,100 de oameni au căutat asta în luna aprilie, spre deosebire de numai 210 pentru aceeași lună a anului 2019. Astfel, gantere reglabile a devenit punctul cel mai înalt de interes în ceea ce privește fitnessul, în 2020, datele arătând o creștere de 8,519% față de anul 2019.

Românii au căutat echipamente pentru sport, dar și accesorii care să le permită activități variate: stepper emagmanusi salagreutăți fitnessbratara fitbitgarmin vivomove hr, minge fitness sau centura electrostimulare. Dintre acestea, cel mai mare număr de căutări a fost înregistrat pentru benzi elastice fitness: 8,100 de români au fost interesați de asta numai în luna martie 2020, înregistrând o creștere totală de 2,431% față de anul 2019.

O creștere semnificativă s-a remarcat și în ceea ce privește aparatura necesară efectuării diferitelor exerciții. Dacă în aprilie 2019, numai 2,400 de români au căutat aparatura fitness, în aceeași lună a anului 2020, interesul lor în această direcție a crescut cu 517%. Aparatele pentru abdomene și bicicletele fitness au înregistrat 5,400, respectiv 2,900 de căutări în luna aprilie 2020. Totuși au existat soluții și pentru cei care nu au vrut să investească într-un aparat fitness nou, astfel încât cu 436% mai mulți oameni au vrut să cumpere aparate fitness second hand.

Peste 32.000 de români au fost interesați de exerciții fizice acasă în anul 2020, față de numai 13.310 în 2019

Acasă a devenit un termen cheie pentru românii pasionați de sănătate și fitness. Cifrele spun că românii au accesat informații despre sportul acasă într-un număr cu 141% mai mare în 2020 decât în 2019.

Mai mult decât atât, datele cercetării arată că principalele 3 puncte de interes au fost chiar în luna aprilie 2020: exercitii fizice acasa, aerobic acasa si fitness acasa. Cu 1.018% mai mulți au căutat exerciții fizice acasă în anul 2020 față de căutările românilor din anul precedent. Alte idei asemănătoare care i-au interesat pe români au fost aerobic acasă și fitness acasă; în jur de 2.300 de oameni au căutat asta în aprilie 2020.

Comentarii

comentarii