Invenție devenită virală: un cort pliabil, din carton reciclabil, pentru persoanele fără adăpost

O mică organizație din Italia a primit mii de comenzi din toată lumea pentru invenția sa de corturi pliabile din carton, după ce o filmare a devenit virală. Corturile, destinate persoanelor fără adăpost, sunt realizate din materiale sustenabile.

cort carton

Giuseppe D’Alessandro a fondat în 2017, alături de patru prieteni, organizaţia non-profit Napoli 2035, în beneficiul persoanelor fără adăpost. În același an, pe când urma cursuri de design, acesta a inventat un cort rezistent la apă, care se pliază ca un acordeon într-un rucsac portabil, din carton reciclabil și plastic, potrivit Reuters. Bărbatul a construit până acum câteva zeci de astfel de corturi, care au fost distribuite persoanelor fără adăpost din Napoli, pentru a le proteja de frig și de umezeală.

corturile.ro

Un video în care acesta explică cum se amplasează cortul a devenit viral, având 102.000 vizualizări și 997 share-uri pe Facebook. Acest filmuleț a fost o replică la gestul viceprimarului din Trieste, din nordul Italiei, care a declanşat o revoltă la nivel naţional după ce s-a lăudat că a aruncat la gunoi „zdrenţele” unei persoane fără adăpost. Gestul lui Paolo Polidori, membru al partidului de extremă dreapta Liga din Italia, a avut ca scop trimiterea unui mesaj de „toleranţă zero” pentru a preveni decăderea oraşului.

„În Trieste, viceprimarul aruncă la gunoi păturile unui om al străzii. Aici, în Napoli, noi încercăm să scriem o poveste diferită”, se arată în mesajul ONG-ului Napoli 2035.

În urma creșterii vizibilității acestui filmuleț, organizația a primit comenzi de câteva mii de corturi, în special de la organizaţii caritabile din alte oraşe italiene, dar şi din Germania şi alte zone mai îndepărtate, precum Japonia și Irlanda.

„Nu ne-am aşteptat să atragem atât de mult interes. Nu am vrut decât să dovedim puţină solidaritate”, a explicat Giuseppe D’Alessandro.

Numărul persoanelor fără adăpost a crescut în numeroase ţări de pe teritoriul Europei începând din timpul crizei financiare din 2007 ca urmare a măsurilor de austeritate şi a creşterii preţului la locuinţe. Se estimează în Uniunea Europeană trăiesc 4,1 milioane de persoane fără adăpost. Peste 50.000 de persoane din Italia nu au un acoperiş deasupra capului, conform Institutului Naţional de Statistică din Italia (ISTAT).

spot_img

Ultimele știri