Investiția în calitatea aerului devine extrem de costisitoare pentru România

Carmen Moldovan, președintele Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților

Investiția în calitatea aerului devine extrem de costisitoare pentru România, iar în momentul de față nu avem banii necesari să investim în noi tehnologii, a declarat, marți, președintele Comisiei de Mediu din Camera Deputaților, Carmen Moldovan, cu ocazia lansării, în curtea Palatului Parlamentului, a proiectul de conștientizare privind importanța calității aerului, „Respiră adânc”.

Este un proiect de conștientizare, cu o valoare simbolică în momentul acesta, dar cred că trebuie să atragem atenția cu astfel de proiecte pe Green Revolution le dezvolta în parteneriat cu Comisia de Mediu, și le-a dezvoltat indiferent de președinții care s-au perindat în fruntea Comisiei. Nu trebuie să uităm faptul că, potrivit ultimului studiu al Organizație Mondiale a Sănătății, avem 1,3 milioane de decese anual din cauza poluării aerului. Mai multe decât accidentele rutiere”, a declarat Carmen Moldovan.

Aceasta a adăugat că deși România stă bine din punct de vedere legislativ, cu reglementări bazate pe directivele europene, costurile investițiilor menite să  reducă poluarea și să purifice aerul sunt extrem de ridicate. Deocamdată tot ce putem face este să monitorizăm calitatea aerului.

Consider că persoanele mai instruite, cele care conștientizează limitarea resurselor,  trebuei să facă mai mult în vederea transferului de cunoștințe către persoanele mai puțin instruite sau cele ignoranțe. De aceea apreciez eforturile pe care le facem, nu numai în planul declarațiilor, cât mai mult în cel al faptelor. Faptele contează. Am fost bucuroasă să constat că firmele multinaționale, care vin cu o cultură organizațional altfel decât cea a instituțiilor publice au acțiuni programate și cu această destinație”, a spus și Doina Pârcălabu, director general Resurse Umane, Camera Deputaților.

Domurile ”Respiră Adânc” s-au mutat în curtea Palatului Parlamentului

Domurile ”Respiră Adânc” s-au mutat, începând cu 11 iunie, de pe Bulevardul Magheru în curtea Palatului Parlamentului și vor rămâne acolo până în 30 iunie.

”Respiră Adânc” este  primul proiect de conștientizare a calității aerului în marile orașe din România și  a fost lansat în 21 mai de Green Revolution, împreună cu Fundația Carl von Linde. Cele două domuri au fost vizitate, până în prezent, de peste 9.000 de bucureșteni.

În perioada 21 mai – 30 septembrie a.c., proiectul își propune să atragă atenția publicului larg, dar și a autorităților asupra importanței adoptării unor măsuri legale sau administrative, schimbării mentalității și, nu în ultimul rând, asupra adoptării unui stil de viață care să asigure  păstrarea unui aer curat în marile orașe.

Conform datelor oficiale, în Uniunea Europeană poluarea aerului a fost cauza a 100 de milioane de zile de concediu medical și a peste 350.000 de decese premature.

Totodată, în anul 2009, fiecare cetățean european a plătit din buzunarul propriu între doi și 300 de euro pentru aerul poluat din industrie, în timp ce, în prezent, transportul urban produce 70% dintre poluanți și 40% dintre emisiile de gaze cu efect de seră din totalul emisiilor generate de transportul rutier in UE.

spot_img

Ultimele știri