Investitie de 50 milioane euro inaugurata de Hidroelectrica

Hidroelectrica a facut receptia finala a Centralei Hidroelectrice Plopi (11,9 MW putere instalata) aflata in jud Hunedoara, pe raul Stei.

„O estimare exacta a investitie nu a fost facuta deoarece lucrarile au fost efectuate in mai multe etape pe o perioada destul de mare de timp. Insa tinand cont de toate amenajarile efectuate, investitia se cifreaza in jurul valorii de 50 de milioane de euro ”, a declarat, pentru Green Report, purtatorul de cuvant al Hidroelectrica, Radu Scutea.

Potrivit datelor companiei, hidrocentrala este echipata cu doua turbine Kaplan si asigura o energie medie multianuala de 27,42 GWh.

Plan investitional de 130 milioane euro

In aval de CHE Plopi se vor finaliza, pana in 2016, CHE Bretea (9,9 MW) si alte patru microhidrocentrale cu puteri instalate mai mici de 10 MW, in cadrul unui proiect de investitii in valoare de circa 130 milioane euro, care va genera venituri suplimentare de 14,2 milioane euro anual, prin accesarea schemei de sprijin cu Certificate Verzi.

„Promovarea unor proiecte de investitii optimizate pe criterii de eficienta energetica, la capacitati noi de productie, care sa se califice pentru acordarea de certificate verzi, reprezinta o prioritate pentru Hidroelectrica pana in 2016, deoarece finalizarea lor va aduce venituri suplimentare de 165 euro pe fiecare MW de energie regenerabila produs si va permite amortizarea accelerata a investitiilor”, a declarat reprezentantul Euro Insol, Remus Borza, administrator judiciar al societatii.

Aductiunea Sebes Ruieni – lucrari finalizate de 18 milioane euro

De asemene, toto vineri a avut loc si receptia la terminarea lucrarilor la Aductiunea secundara Sebes-Ruieni, tronsonul Cuntu – Borlova cu o lungime totala de 7,69 KM, o investitie de 82,1 milioane lei (circa 18 milioane euro). Captarile de pe acest tronson, Cuntu si Raul Mic, asigura o energie de proiect de 20,2 GWh/an, ceea ce asigura un spor de energie de 7,60% la productia Centrale Hidroelectrice Ruieni.

Intreaga aductiune are o lungime totala de 11,6 KM, preia apele din afluentii de dreapta ai raului Sebes si le injecteaza direct in aductiunea principala lac Poiana Marului – CHE Ruieni, jud Caras Severin.

Galeria are sase captari (Slatina, Borlovita, Borlova, Sebeșel, Raul Mic și Cuntu) care vor asigura debite suplimentare si un un spor total de energie in centrala Ruieni de 33,15 GWh intr-un an hidrologic mediu.

Foto: financiarul.ro

Cosmin Zaharia

spot_img

Ultimele știri