Iohannis: Strategia naţională este să ajungem la 40% din terenul naţional împădurit

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că este extrem de important ca deşertificarea să fie combătută, iar suprafaţa de pădure să fie extinsă de la 30% la 40%, acesta fiind obiectivul din strategia naţională şi pentru care vor fi alocate fonduri de 1,5 miliarde de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Preşedintele a participat împreună cu premierul Florin Cîţu şi ministrul Mediului, Tanczos Barna, la o acţiune de împădurire în zona deşertificată din sudul României, la Dăbuleni, în judeţul Dolj.

„Este extrem de important şi să combatem deşertificarea, dar şi să extindem suprafaţa de pădure din România. Ambiţia noastră, strategia naţională, este să ajungem la 40% din terenul naţional împădurit, faţă de aproximativ 30%, cât avem acum. Banii în această etapă îi vom lua în esenţă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, unde am prevăzut suma de un miliard şi jumătate de euro pentru aceste acţiuni de replantare”, a spus şeful statului.

La rândul său, premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că Guvernul vrea să crească gradul de împădurire în România de la 29-30% în prezent la peste 38%, cât este media europeană, urmând ca în acest sens să fie alocate resurse prin PNRR şi, dacă va fi nevoie, de la bugetul de stat.

„Suntem într-o zonă unde a început deşertificarea în România şi chiar la Dăbuleni este un loc emblematic. România are astăzi cam 29-30% din suprafaţă împădurită, în timp ce UE are o medie de 38% împădurită. Asta este provocarea pentru acest guvern. Alocăm resursele prin PNRR, poate şi resursele bugetare, dacă este nevoie, dar provocarea pentru acest guvern, pentru domnul ministru, pentru domnii miniştri este să aducem gradul de împădurire în România de la 29-30% peste media europeană de 38%. Şi de asta suntem astăzi aici, să începem această campanie, iar prezenţa mea este pentru a arăta că susţin această campanie şi vom aloca resursele necesare”, a afirmat Florin Cîţu.

Campania de împădurire este iniţiată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

„Se deschide astfel oficial sezonul de replantare de pădure în România. Aici suntem într-o zonă unde terenul fertil s-a transformat în câteva decenii în teren nisipos, un fenomen care se numește deșertificare și vrem să-l combatem. Dacă anul trecut am plantat în campania de reîmpădurire 50 de milioane de puieți, anul acesta vrem mult mai mult și în anii care urmează să continuăm”, a spus Iohannis.

Acesta a subliniat că este extrem de important și să combatem deșertificarea, dar și să extindem suprafața de pădure din România. El a arătat că în judeţul Dolj deşertificarea este o realitate.

„”Pământul arabil bun care a fost mai demult aici s-a transformat în teren nisipos. Dacă nu se face nimic, nisipul se duce mai departe şi deja acum avem o pierdere de peste 1.000 de hectare de teren agricol, teren arabil în fiecare an. Este clar că aici trebuie intervenit. Cealaltă chestiune ţine de mediu şi de nevoia de a avea mai multe păduri. Cu toţii ne dorim un mediu curat pentru noi şi generaţiile care vin. Cam toată lumea a înţeles pericolul încălzirii climatice şi metoda în continuare cea mai eficientă pentru a avea un mediu mai sănătos şi pentru a combate schimbările climatice este extinderea suprafeţelor de pădure”.

Şeful statului a precizat că va mai participa la astfel de acţiuni.

„Prin participarea mea astăzi, aici, vreau să dau un impuls acestei acțiuni. Voi participa și la alte acțiuni de acest tip. Pentru mine personal este foarte important, iubesc natura, îmi doresc o natură sănătoasă pentru România, pentru generația noastră și pentru generațiile care vin după noi. În același timp, e important de știut, reîmpădurirea este metoda, deocamdată, cea mai eficientă pentru a avea și un mediu curat și pentru a combate încălzirea climatică. Doresc mult succes acestei acțiuni și voi rămâne aproape”.

spot_img

Ultimele știri