IRE: Autorizatii pentru capacitati eoliene de 2.000 MW

Capacitatea de productie de energie eoliana pentru care au fost primite autorizatii de punere in functiune se ridica la 2.000 de Megawati, a declarat, marti, presedintele Institutului National pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie (IRE), Jean Constantinescu, la o conferinta pe tema politicilor energetice europene, informeaza Agerpres.

‘Potentialul Romaniei de productie de energie eoliana este de 14.000 Megawati. Pana in prezent, exista cereri pentru o capacitate de 10.000 de Megawati, din care au fost aprobate cereri pentru 2.000 de Megawati’, a afirmat Jean Constantinescu. Capacitatea de productie de energie eoliana a Romaniei este, la ora actuala, sub 20 de Megawati, potrivit presedintelui ANRE.

‘Capacitatea Germaniei este de 20.000 de Megawati’, a mentionat acesta. Pentru a obtine autorizatia de a produce energie eoliana sunt necesare 80 de autorizatii si permise, a adaugat presedintele IRE. In ceea ce priveste strategiile energetice aplicate pana in prezent de Romania, Jean Constantinescu a precizat ca ‘in ultimii 20 de ani nu au fost sprijinite tehnologiile eficiente in domeniu. Strategia s-a axat pe reabilitarea tehnologiilor existente, deci pe aducerea lor la nivelul deja depasit.

In prezent, Romania are de doua ori mai mult gaz decat tarile europene pentru aceeasi cantitate de energie’. De asemenea, acesta a afirmat ca ‘strategia actuala, desi vorbeste in termeni europeni, nu transpune directivele europene. Nu este o strategie clara, din acest motiv exista obstacole in implementarea ei’.
Foto: www.copper.org
 

spot_img

Ultimele știri