Japonia este dornică să reia vânătoarea de balene, în pofida criticilor internaţionale

Japonia urmează să propună reluarea vânătorii de balene în scopuri comerciale la o reuniune viitoare a Comisiei internaţionale privind vânătoarea de balene (IWC) din luna septembrie.

Guvernul de la Tokyo vizează anumite tipuri de balene ale căror numere sunt considerate „relativ abundente”, cum ar fi balenele minke, dar rămâne nesigur dacă propunerea va găsi sprijin din partea membrilor IWC care au păreri împărțite în legătură cu vânătoarea de balene.

Partidul Liberal Democrat (PLD), al premierului Shinzo Abe, a susţinut acest plan pe fondul unor apeluri din ce în ce mai virulente făcute de unii oficiali şi parlamentari ca Japonia să ia în considerare retragerea din IWC.

La întâlnirea IWC care va avea loc în intervalul 10-14 septembrie în Brazilia și care va fi prezidată de reprezentantul guvernului japonez Joji Morishita, Japonia intenționează să facă o propunere, care solicită, de asemenea, relaxarea regulilor de luare a deciziilor ale IWC, un plan văzut ca o tactică de a-i curta pe membrii care sunt împotriva vânătorii de balene.

În prezent, este necesară aprobarea unei majorități de trei pătrimi din membrii IWC pentru a stabili o cotă de captură sau un sanctuar unde este interzisă vânătoarea de balene. Propunerea japoneză este de a reduce pragul la o majoritate simplă.

Potențialul de relaxare a regulilor va facilita ca membrii anti vânătoare să obțină sprijin pentru desemnarea unui nou sanctuar pentru balene.

Dintre cei 88 de membri ai IWC, 40 sprijină vânătoarea, în timp ce restul de 48 sunt împotriva practicii, potrivit Agenției pentru Pescuit din Japonia.

IWC, care are drept scop gestionarea balenelor și conservarea balenelor, a fost înființată în 1948. În 1982, a declarat că ar trebui să existe un moratoriu privind vânătoarea de balene în scop comercial, iar interdicția a intrat în vigoare în 1986.

Japonia a oprit vânătoarea de balene în întreaga regiune în anul fiscal 1988. Dar continuă să vâneze balene în „scopuri de cercetare”, atrăgând critici în străinătate care spun că această practică este de fapt o acoperire pentru vânătoarea de balene în scopuri comerciale.

La începutul lunii iunie, autoritățile nipone au ucis, „în numele științei”, 333 de balene, din care 122 erau gestante într-o campanie desfășurată între decembrie 2017 și martie 2018.

Însă apărătorii vieții marine spun că vânătoarea este „teribilă și inutilă”, cu atât mai mult cu cât balenele sunt ucise cu harpoane cu grenade, care omoară balena instantaneu doar în 50 – 80% din cazuri.

Cercetătorii au scris că omorârea balenelor este necesară pentru că „informațiile privind vârsta pot fi obținute numai din urechile interne ale balenelor și, prin urmare, prin metode de eșantionare letale”. Totuși, cei mai mulți cercetători din lumea întreagă nu sunt de acord cu această explicație, deoarece, spun ei, poți estima vârsta unei balene comparând dimensiunea unei balene cu a alteia a cărei vârstă o știi.

În realitate, carnea balenelor este comercializată și ajunge, de cele mai multe ori, în restaurante, fapt care nu a fost ascuns de autoritățile de la Tokyo.

În 2014, Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat suspendarea programului japonez (extrem de criticat) de vânătoare de balene în Oceanul Antarctic, declarând că aceasta contravine unui moratoriu din 1986 privind vânătoarea de balene.

Citește și: Solurile, mai puțin fertile fără balene și alte mamifere mari

 

spot_img

Ultimele știri