Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Japonia va deversa apă radioactivă în ocean

După șapte ani de negocieri, Japonia a luat decizia să deverseze în Oceanul Pacific peste un milion de tone de apă provenite de la centrala nucleară Fukushima. China și Coreea de Sud se opun în continuare.

Prima deversare va avea loc peste doi ani, timp în care operatorul centralei, Tokyo Electric Power (Tepco) va începe să filtreze apa pentru a înlătura izotopii periculoși, va construi infrastructura și va obține aprobările necesare.

Aproape 1,3 milioane de tone de apă contaminată  – cantitate suficientă să umple 500 de bazine olimpice – sunt stocate în prezent în mai mult de o mie de cisterne în apropierea centralei nucleare avariate în urmă cu zece ani, în nord-estul Japoniei. Întreținerea acestora costă anual în jur de 912,66 milioane de dolari, însă spațiul care mai este disponibil este foarte limitat.

Apa radioactivă provine din ploaie, pânze subterane sau din injectări și a fost utilizată pentru a răci nucleele reactoarelor nucleare intrate în fuziune după tsunami din 11 martie 2011. Întregul proces de deversare va dura decenii.

Decizia vine cu doar trei luni înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo – unele competiții se vor desfășura la doar 60 de kilometri de centrală. Fostul ministru japonez Shinzo Abe a asigurat Comitetul Internațional al Jocurilor Olimpice în 2013 că Fukushima „nu va face niciodată daune Tokyo”.

Tepco plănuiește să filtreze apa contaminată pentru a elimina izotopii, lasând doar tritiul, un izotop radioactiv al hidrogenului greu de separat de apă. Compania va dilua apoi apa până când nivelurile de tritiu vor scădea sun limitele reglementate, înainte să deverseze apa în ocean.

Tritiul este considerat relativ inofensiv pentru că nu poate pătrunde în pielea umană. Totuși, un articol al Asociației Oamenilor de Știință Americani din 2014 arăta că, atunci când este ingerat, tritiul poate crește riscul de cancer. Iar apa de la Fukushima conține cantități semnificate de izotopi periculoși, în ciuda tratamentelor aplicate în ultimii ani, a anunțat chiar Tepco, citat de Reuters.

„Îngrijorarea mea este legată de alți contaminanți care sunt încă la niveluri ridicate”, a spus Ken Buesseler, cercetător la Instituția Oceanografică Woods Hole din Massachusetts.

China, Coreea de Sud și Taiwan critică decizia și au solicitat mai multe consultări în privința acestei decizii.

„Această acțiune este extrem de iresponsabilă și va deteriora serios sănătatea publică internațională și siguranța și interesele vitale ale oamenilor din țările vecine”, a transmis ministrul de Externe al Chinei.

„Guvernul trebuie să se angajeze la singura opțiune acceptabilă din punct de vedere ecologic pentru gestionarea acestei crize de apă, care este stocarea și prelucrarea pe termen lung pentru a elimina radioactivitatea, inclusiv tritiul”, spunea Shaun Burnie în 2019, specialist nuclear principal la Greenpeace Germania, într-un e-mail pentru Reuters.

spot_img

Ultimele știri