Jurnalul National: Eco-sarbatori/Fantomele ecologiei in bradul de Craciun

Brazii artificiali scosi la vanzare pentru Sarbatorile romanilor sunt prezentati de comercianti ca fiind ecologici. In realitate, cei mai multi brazi din plastic de pe piata autohtona nu au nici cea mai mica legatura cu ecologia.

Prezentati ca alternativa la taierea brazilor pentru Craciun, pomii din plastic sunt la fel de daunatori pentru mediu ca si defrisarile masive

Sarbatorile de iarna sunt cel mai vesel moment al anului. Colindele si mirosul cozonacului amestecat cu cel al cetinei de brad ne aduc aminte de copilarie si ne transforma pe toti in prichindeii care il asteapta cu nerabdare pe Mos Craciun. Fiecare credem ca am facut ceva bun in anul ce se apropie de sfarsit si pentru care Mosul ne va aduce macar un zambet. Un zambet ascuns printre ramurile unui brad, brad ce devine prietenul nostru cel mai bun cat e iarna de lunga.

"RECLAME" MINCINOASE

Dar mrejele ametitoare ale economiei de piata in care totul se vinde si in care reclama este sufletul comertului – daca acesta poate avea un suflet, incearca sa zapaceasca povestile de Craciun, schimbandu-le sensul si rostul. Din ce in ce mai multi comercianti de brazi artificiali isi prezinta produsele ca fiind ecologice. Dar care este sensul in care aceste produse sunt ecologice? In mod normal, ca sa spui despre un produs ca este ecologic sau nu, ii evaluezi impactul asupra mediului sau asa cum se spune mai nou, de cand schimbarile climatice ne-au aratat din plin ca exista si ca nu sunt simple iluzii, evaluezi amprenta ecologica a produsului. Brazii artificiali nu inseamna nimic altceva decat plastic.

Suntem obsedati de cat de greu este sa rezolvam problema deseurilor de plastic care ne inunda, dar spunem ca brazii de plastic sunt ecologici. Suntem disperati de epuizarea rezervelor de petrol si cautam surse de energie regenerabile pentru a ne asigura necesarul energetic, dar folosim petrolul pentru a face din el brazi de Craciun. Si in locul cetinei de brad aducem de Sarbatori in case fantomele fosilelor mineralizate. De ce am ajuns sa credem ca plasticul este ecologic si lemnul natural nu?

Principalul argument este acela ca astfel se salveaza brazii naturali. Oare? Brazii naturali de Craciun sunt crescuti in pepiniere special create pentru acest scop si care ar disparea o data cu lipsa de cerere pentru ei. Avand in vedere faptul ca varsta medie a unui brad pentru apartament este situata intre 7 si 10 ani, putem deduce faptul ca cele 60 de milioane de brazi care ajung in casele europenilor anual vor fi produs oxigen si fixat dioxid de carbon (principalul gaz vinovat pentru efectul de sera) in tot acest timp, ajutand la curatarea aerului pe care il respiram.

De asemenea, o parte din ei sunt rezultati din taierile care oricum se fac pentru a asigura un management corespunzator al padurilor. Ca sa nu mai spunem ca majoritatea plantatiilor cu brazi de Craciun se fac sub liniile electrice de inalta tensiune, unde altfel nu ar exista nimic. Taierile nu sunt nici ele defrisari, ci se fac in acord cu riguroasele norme silvice. Exista in permanenta un stoc de 400-500 de milioane de brazi in plantatii care, prin fotosinteza, imbunatatesc calitatea aerului.

Iar povestea brazilor nu se opreste aici. E adevarat ca dupa trecerea Sarbatorilor se usuca, iar faptul ca trebuie sa ii aruncam nu ne face prea veseli, din contra. Asta pentru cei care folosim resursele energetice neregenerabile. Pentru oamenii de la sate, bradul isi continua povestea. Nu devine un deseu de care nu stii cum sa scapi. Se transforma in flacara si asigura caldura casei in noptile geroase. De fapt si brazii ceilalti isi continua povestea, devenind flacara, dar vor fi flacara pentru alte case sarace.

Ca sa nu mai vorbim de povestile brazilor din ghiveci, care ne pot deveni prieteni pe viata.

ADEVARATELE PERICOLE

Taierile ilegale sunt adevaratul pericol al tuturor padurilor. Dar acest lucru nu se rezolva cu promovarea bradului de plastic la rang de produs ecologic. Pentru asta e nevoie de autoritati de control si de lege dura corect aplicata. Cand pedepsele pentru astfel de infractiuni vor insemna ani grei de puscarie si cand aceste pedepse se vor aplica oricui incalca legea, padurile vor scapa de teroarea securilor ilegale. Pana atunci sa nu uitam ca lemnul este o sursa de energie regenerabila a carei utilizare are un impact negativ nesemnificativ asupra mediului, contribuind la diminuarea efectelor climatice, si sa retraim in fiecare an povestea bradului de Craciun.

spot_img

Ultimele știri