Kaufland: Soluția pentru a avea mai multe produse românești la raft este asocierea producătorilor

O condiție pentru a găsi la raft produse locale, este nevoie ca supermarketurile să aibă o predicitibilitate a producției din partea fermierilor, precum și o garanție a calității produselor, a declarat Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs și comunicare Kaufland România,  la conferința Green Report „Eat Smart. Buy Local”.

Soluția pentru a avea aceste două cerințe este asocierea producătorilor în cooperative, crede reprezentantul Kaufland.

„Istoria recentă ne demonstrează că unde există asociere, există și reușită”, a spus Hancaș.

El a dat ca exemplu programul „Țara mea”, derulat de retailer, care la debut aduna 30 de producători, iar în prezent, după trei ani, numărul acestora a crescut la 500.

„Cifra de afaceri în primul an a fost de un milion de euro, iar acum este de peste un milion de euro pe lună”, a adăugat Hancaș.

Un alt program care susține producătorii mici și mijlocii este „Raftul românesc”, unde ponderea cărnii de porc din surse locale a depășit importurile. La nivel național 60% din carnea de porc este importată și 40% provine din surse locale.

„Prin acest program am reușit să inversăm ponderea cărnii de porc importată și să oferim 60% carne românească și 40% carne importată”, a spus Hancaș.

În ceea ce privește prezența cărnii de porc românească, preferata româniilor, aceasta nu poate fi asigurată 100% din ferme de la noi din țară întrucât consmul depășește oferta.

„Nu cred că se poate să avem carne de porc 100% românească, dacă luăm în considerare că nouă, nouă românilor ne place ceafa și, din păcate, porcul are o cantitate limitată de ceafă. Aceste cantități trebuie suplimentate, dar focusul este pe producția românească. În afară de cele menționate, producătorul român are nevoie și de susținere și consultanță”.

spot_img

Ultimele știri