La fiecare 3 tone de pește, o tonă de plastic

in Apa, Deseuri, Studii 2 October 2015 1,300 Views

Iată raportul la care am putea ajunge până în 2025, dacă autoritățile și companiile nu iau măsuri drastice pentru limitarea cantității de plastic aruncată în oceane. Din estimările experților de la Ocean Conservancy, prezentate în cel mai nou studiu al organizației, vom avea în curând peste 230 de milioane de tone de plastic în apele oceanelor.

10_02_plastic

Cel puțin 8 milioane de tone de plastic ajung în oceane în fiecare an, adăugându-se la cele 150 de milioane care se estimează că sunt deja acolo. În acest ritm, în aproximativ  10 ani, vom avea o tonă de plastic la fiecare 3 tone de pește.

Plasticul se descompune în fragmente mici, pe care viețuitoarele marine le confundă cu mâncare și la înghit. Astfel de particule s-au găsit de-a lungul timpului în peste 660 de specii de viețuitoare, de la cel mai mic zooplankton la cea mai mare balenă.

80% din acest plastic provine de pe uscat, unde, după folosire, produsele sau ambalajele din plastic sunt aruncate la întâmplare, colectate în mod incorect sau reciclate necorespunzător.

Iată motivele pentru care organizația Ocean Conservancy a format Trash Free Seas Alliance, o alianță cu stakeholderi importanți, precum Coca-Cola, Dow Chemical, American Chemistry Council, World Wildlife Fund și Recycling and Economic Development Initiative of South Africa (REDISA).

Împreună cu specialiști în managementul deșeurilor, cercetătorii au analizat de unde vine cea mai mare parte a plasticului, cum ajunge în oceane și care sunt diferențele dintre diverse regiuni. Apoi, au propus soluții pentru reducerea cantității de deșeuri de plastic, pentru fiecare regiune economică identificată.

Principalele măsuri pentru reducerea plasticului

Conform autorilor cercetării, înainte de toate este nevoie de angajamente din partea industriei și a liderilor politici. Ulterior, trebuie implementat, sub formă de test, un sistem de management al deșeurilor în câteva orașe. Lecțiile învățate în timpul acestor teste ar trebui apoi folosite pentru dezvoltarea de bune-practici, care să fie implementateîn orașele în care este cea mai mare nevoie.

Pentru ca acest proces să fie unul eficient, autorii studiului recomandă atragerea de investiții din partea sectorului privat. Aici ar trebui să intervină autoritățile, prin crearea unor mecanisme de reducere a costurilor și de minimizare a riscurilor, dar și prin facilitarea accesului la informații precum: componența și volumul deșeurilor, infrastructura locală și costurile implicate în sistemul de management al deșeurilor.

În sfârșit, cercetătorii îndeamnă la colaborare între lideri de industrie, ONG-uri și autorități, pentru identificarea actorilor care trebuie implicați și a finanțărilor necesare pentru rezolvarea acestei problem globale.

Citește și:

Problema decât se credea plasticului din oceane, mult mai mare

Un tânăr de 20 de ani a construit un sistem care va curăța oceanele lumii de gunoaie

Studiu: 8.8 milioane de tone de plastic în oceanele lumii

Mai mult plastic decât viețuitoare în „gropile de gunoi” din oceane

Comentarii

comentarii