La summitul G20, ţările participante semnează un acord asupra climatului, fără SUA

Toți membrii G20, au încheiat sâmbătă la Osaka, în Japonia, un acord prin care își reafirmă angajamentul asupra climatului, cu excepţia SUA, la fel ca şi în cele două summituri precedente.

Cele 19 state semnatare, între care China, Franţa şi Germania, au convenit asupra „ireversibilității” marelui Tratat privind clima, semnat la Paris în 2015, din care SUA s-au retras în 2017, și s-au angajat să „îl pună în aplicare integral”.

Angajamentul a fost realizat cu dificultate, deoarece membrii s-au confruntat cu opoziția din partea singurului membru al G20, care nu dorit să semneze: Statele Unite ale Americii.

„Trebuie să facem mai mult în privința climei”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron. „Oamenii de știință ne reamintesc de datoria noastră în fiecare zi, tinerii ne reamintesc de datoria noastră, de asemenea, am semnat declarația cu 19 membri, cu excepția Statelor Unite, vom continua să progresăm pe tema esențiala a climatului”.

Acordul a fost încheiat sâmbătă dimineaţa după negocieri îndelungate, făcute dificile de tentativa SUA de a bloca o declaraţie într-un format similar celor ale G20 de la Hamburg din 2017 şi de la Buenos Aires în 2019, indică preşedinţia franceză.

Cancelarul german Angela Merkel indicase la amiază în faţa presei că G20 urma să emită legat de climat un „text asemănător” celui de anul trecut, după negocieri dure.

Macron a adăugat: „Am făcut maximum în 2017 pentru a-l convinge pe Trump să ratifice acordul de la Paris. Nu pot decât să regret poziția americană”.

Premierul britanic, Theresa May, care a luat cuvântul la conferința de presă a G20, a cerut altor țări să se alăture Regatului Unit în introducerea în lege a obiectivului de a atinge emisiile de carbon net zero până în 2050.

spot_img

Ultimele știri