Propunere legislativă pentru interzicerea tăierilor de păduri în parcurile naționale, depusă de Mihai Goțiu

Senatorul USR Mihai Goțiu a depus la Senat o propunere legislativă pentru interzicerea tăierilor de păduri în parcurile naționale, un proiect la care a lucrat trei ani. Agent Green a salutat gestul și îl numește „primul proiect de lege care poate proteja în mod real tezaurul natural”.

„E o propunere legislativă care vine după numeroase vizite în teren, în parcurile naţionale ale României, unde am văzut dezastrul creat de drujbe. Unele din aceste situaţii au fost obiectul unor interpelări parlamentare, al unor anchete ale Corpului de Control al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Unele dintre ele s-au încheiat cu sesizări penale, dar dezastrul a continuat. De asemenea, în documentarea acestei legi am discutat cu numeroşi specialişti din domeniu, cu reprezentanţi ai societăţii civile, am făcut vizite de documentare în Austria, unde am vizitat parcurile naţionale şi am văzut cum aceste parcuri nu doar că sunt conservate, păstrate pentru viitorul sănătos al acelor cetăţeni, ci în acelaşi timp sunt motoare de dezvoltare sustenabilă pentru regiuni întregi”, a precizat Goţiu într-o intervenţie live pe Facebook.

El a subliniat că există aspecte care „trebuie schimbate în administrarea” parcurilor naţionale din România, astfel încât acestea să nu reprezinte „sursa de venit a unor iresponsabili şi a grupurilor de interese”, ci să asigure conservarea biodiversităţii.

Este principiul non-intervenţiei, mai exact al interzicerii oricăror tăieri de păduri în parcurile naţionale şi al oricăror altor activităţi antropice care ar afecta calitatea acestora. De asemenea, e prevăzută finanţarea publică a acestor parcuri naţionale, pentru a se dezvolta în aşa fel încât peste ani să aducă beneficii reale comunităţilor locale. Este principiul ‘nimeni să nu piardă’, adică compensări reale pentru toţi cei care au interese legitime şi drepturi în aceste parcuri naţionale. (…) De asemenea, este principiul autonomiei administrării acestor parcuri, pentru că una dintre marile probleme pe care le-am sesizat a fost modul în care Romsilva a administrat aceste parcuri naţionale, încercând să facă profit din tăierea lemnului. Dar profitul din aceste parcuri naţionale nu este tăierea lemnului, ci tot ceea ce înseamnă diversitate”, a spus senatorul.

Goţiu a arătat că proiectul nu poate fi adoptat în această sesiune şi că îl lasă „tuturor celor care vor veni în noul Legislativ, pentru a-l discuta, pentru a-l dezbate”. Senatorul USR, care nu va face parte din viitorul Parlament, a precizat că este vorba despre un „cadou de sărbători pentru pădurile României”, dar şi pentru generaţiile viitoare.

„Este un imperativ al Uniunii Europene. Avem acest Pact Verde care ne permite să asigurăm finanţări pentru aceste parcuri naţionale. Avem nişte obiective pe care trebuie să le îndeplinim, pentru a accesa aceşti bani europeni, iar printre aceste obiective se numără şi creşterea suprafeţelor conservate în România”, a afirmat el.

Agent Green: Speranță pentru parcurile naționale din România

Agent Green a transmis că salută gestul lui Goțiu și îl numește „Speranță pentru parcurile naționale din România”.

„«Legea lui Goțiu» este primul proiect de lege care poate proteja în mod real tezaurul natural”, a transmis asociația.

„Parcurile Naționale sunt cele mai prețioase categorii de arii naturale protejate din lume. Peste tot, acestea se supun unor principii care asigură în egală măsură conservarea biodiversității și prosperitatea comunităților locale. Cele 3 principii sunt: non-intervenția, dorința comunităților locale de a avea un parc național și asigurarea că acestea nu vor avea nimic de pierdut, ba chiar de câștigat. Niciunul dintre aceste principii nu a fost vreodată respectat în vreunul dintre cele 13 parcuri naționale ale României. S-a făcut conservare doar cu drujba, deși pădurile din aceste nestemate acoperă doar 1% din suprafața țării. Au mai fost tentative legislative și promisiuni politice în trecutul apropiat însă acesta este primul proiect de lege serios pregătit și care întrunește toate exigențele științifice, sociale, economice și administrative”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green, organizație care se luptă pentru protejarea reală a parcurilor naționale de 11 ani.

Citește și: 

Chile a creat cinci parcuri naționale care protejează peste 4 milioane de hectare de sălbăticie

Ministerul Mediului: Peste 1.000 de dosare penale, pentru tăieri ilegale

spot_img

Ultimele știri