Legea parcărilor de biciclete în spațiile publice, adoptată de Camera Deputaților

in Legislatie, Transport 21 October 2020 212 Views

Camera Deputaților a adoptat, cu unanimitate, proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spaţii publice. Legea a fost depusă la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii și va merge la promulgare.

Astfel, potrivit legii, clădirile publice sau de utilitate publică, unitățile din învățământul preuniversitar de stat, piețele agroalimentare, târgurile, autogările și stațiile de cale ferată care deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, cât și montarea pe perioada staționării acestora a unor dispozitive antifurt.

De asemenea, clădirile istorice şi de patrimoniu se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform reglementărilor legale în domeniu.

Costurile lucrărilor necesare realizării dotărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) și ale autorizaţiilor prevăzute de lege, se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz”, se precizează în textul legii.

În plus, autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, cât şi persoanele juridice cu capital privat sau de stat, după caz, au obligaţia să includă reprezentanți ai organizaţiilor neguvernamentale în comisiile de recepţie a lucrărilor.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite normele metodologice de aplicare, iar în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale şi persoanele juridice cu capital privat sau de stat, după caz, vor fi obligate să se conformeze.

Încălcarea legii se sancționează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei.

Comentarii

comentarii