Lego colectează piesele vechi de la utilizatori și le donează unor ONG-uri

Lego desfășoară în America, până în primăvara lui 2020, un program pilot prin care încurajează donarea pieselor vechi, pe care copiii nu le mai folosesc. Acestea sunt colectate de un partener, inspectate și curățate manual, apoi donate unor ONG-uri.

Compania de jucării își încurajează clienții să strângă într-o cutie de carton piesele, seturile și elementele de Lego pe care nu le mai folosesc, să printeze eticheta de pe site-ul oficial, care le asigură livrarea gratuită a coletului, și să le trimită partenerului Give Back Box.

Această organizație de caritate și-a propus să dea șansa la a doua viață celor 11 milioane de tone de haine și încălțăminte nefolosite din SUA, care ajung la groapa de gunoi, creând un sistem cât mai simplu prin care doritorii pot dona obiecte.

„Știm că oamenii nu-și aruncă piesele Lego”, a declarat Tim Brooks, responsabil de departamentul de Mediu din cadrul companiei de jucării. „Cei mai mulți le dau mai departe copiilor și nepoților. Dar unii ne-au cerut o modalitate sigură de a elimina sau a dona piesele”.

Mai departe, după ce jucăriile din plastic ajung la Give Back Box, personalul de acolo inspectează și curăță manual piesele.

„Acest proces este posibil pentru că piesele Lego sunt făcute din materiale durabile și de înaltă calitate, gândite să fie folosite de generații”, a explicat compania de jucării într-un comunicat.

Apoi, Lego-urile sunt trimise către două programe care se adresează persoanelor cu posibilități reduse: Teach for America, care este prezent în comunitățile urbane și rurale din peste 50 de regiuni din SUA, și Boys & Girls Clubs of Boston, de ale căror activități beneficiază 14.000 de tineri cu vârste între 6 și 18 ani.

„Pentru că am crescut în Polonia, n-am avut prea multe jucării atunci când eram copil, așa că această colaborare are și o semnificație personală pentru mine. Ce e mai plăcut decât să îi dai șansa unui copil să se joace? Pentru noi, numărul de donații pe care le primim este critic pentru succesul campaniei, așa că am făcut pe cât de simplu posibil pentru oamenii de acasă să ne trimită piesele pe care nu le folosesc”, a spus Monika Wiela, fondatoarea Give Back Box.

„Învățatul prin joacă poate să aibă un impact extraordinar asupra dezvoltării cognitive a copilului. Prin joacă, copilul dezvoltă abilități motrice fine, gândește creativ și învață cum să rezolve probleme prin munca de echipă”, a explicat Susan Asiyanbi, managerul programului Teach for America.

Ambele ONG-uri vor primi primele colete în noiembrie. După ce programul pilot se va încheia, în primăvara lui 2020, Lego va decide dacă îl va extinde.

În august 2018, producătorul danez de jucării a lansat primele piese sustenabile de plastic din plante. Până în 2030, compania intenționează să producă majoritatea produselor și ambalajelor sale folosind materiale ecologice sau surse reciclate de materie primă.

spot_img

Ultimele știri