Liderii UE se angajează la neutralitatea carbonului în 2050, dar fără Polonia

Liderii europeni au susținut planurile de a reduce emisiile de carbon ale blocului comunitar la zero până în 2050 – cu excepția Poloniei, care se bazează pe cărbune. Obiectivul face parte dintr-un plan de a face din Europa primul continent cu climă neutră.

Decizia sa de a anunţa un acord – în pofida lipsei unui consens – a surprins, chiar dacă Polonia nu a mers până la a bloca adoptarea concluziilor summitului.

”Am ajuns la un acord cu privire la modificările climatice. Este foarte important. Este crucial”, a anunţat preşedintele Consiliului European Charles Michel într-o conferinţă de presă.

Summitul a fost primul de când președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat „Pactul Verde European” – un plan de revizuire a economiei UE și de a atinge neutralitatea climatică până la jumătatea secolului.

„Am luat această decizie cu respectarea multor preocupări din diferite țări, deoarece știm că este important să luăm în considerare diferitele circumstanțe naționale și, de asemenea, diferite puncte de plecare”, a spus Președintele Consiliului European, Charles Michel.

Obiectivul pentru 2050 este un angajament cheie în cadrul Acordului de la Paris din 2015 privind schimbările climatice. Pentru a-l atinge, țările UE vor trebui să reducă emisiile de carbon generate de combustibilii fosili și să găsească modalități de a compensa emisiile rămase.

Polonia, pe dinafară

Polonia, care primește 80% din enrgia sa din cărbune, a rezistat planului în timpul unor dezbateri intense și a fost în cele din urmă lăsată în afara angajamentului.

Prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, a anunțat că a asigurat o scutire de la neutralitatea climatică din 2050, dar a declarat că blocul comunitar a oferit finanțări generoase pentru regiunile care ar fi „cele mai afectate” de eliminarea combustibililor fosili.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat reporterilor că Varșovia va avea acum până la summit-ul din iunie 2020 pentru a decide dacă se poate angaja să pună în aplicare obiectivul.

„Nu există o diviziune a Europei în diferite părți, dar există un stat membru care mai are nevoie de ceva mai mult timp”, a adăugat ea.

Biroul președintelui francez a declarat că liderii UE vor acționa pentru a aduce Polonia la bord și că noul „Pact ecologic european” va fi derulat între timp.

Potrivit mai multor surse, Varşovia a cerut să se angajeze asupra unei date, după 2050 – a fost evocat anul 2070 -, ceea ce i s-a refuzat.

Faptul că Polonia rămâne în afară este ”complet acceptabil”, a dat asigurări von der Leyen.

Republica Cehă a ridicat, de asemenea, obiecții cu privire la obiectivul neutralității carbonului din 2050 și a fost de acord cu obiectivul numai după ce statele membre au primit asigurări că pot să utilizeze energia nucleară pentru a reduce emisiile.

Marea Britanie nu a luat parte la summit și urmează să părăsească Uniunea Europeană la sfârșitul lunii ianuarie. Cu toate acestea, la începutul acestui an, guvernul britanic a prezentat planuri de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră din Marea Britanie până la zero până în 2050.

Oamenii de știință avertizează că este necesară o schimbare dramatică față de combustibilii fosili pentru a împiedica temperaturile globale să crească cu peste 1,5 până la 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale.

Conform unui raport UE din 2018, emisiile blocului au scăzut semnificativ în ultimele două decenii, dar reprezintă în continuare în fiecare an 9,6% din emisiile de carbon la nivel global.

 

spot_img

Ultimele știri