Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Lipsa traficului înseamnă aer curat: oxizii toxici de azot au scăzut cu până la 45% în timpul pandemiei

Noi calcule arată că oxizii toxici de azot au scăzut cu până la 45% în timpul pandemiei de COVID 19, care a provocat o scădere a traficului peste tot în lume. 

Oxidul de azot şi compuşii organici volatili sunt principalele ingrediente din componenţa ozonului şi microparticulelor care generează smogul din zonele urbane, un factor de risc pentru sănătatea umană.

Cercetătorii de la Centrul de Observare a Pământului (EOC) au folosit date meteorologice, sateliți și măsurători la sol şi au calculat o situație normală din datele pentru anul 2019 și le-au au comparat apoi cu perioada restricțiilor din timpul pandemiei.

Rezultatul a arătat că în nordul Italiei, emisiile de oxizi de azot au scăzut cu 45% din momentul blocării. Experții Agenției Federale de Mediu din Germania anticipează, de asemenea, o reducere a emisiilor de oxizi de azot cuprinse între 20 și 40% din cauza unui trafic mai mic în pandemia coronă.

În același timp, imaginile din satelit care arătau că încărcarea cu oxid de azot a scăzut rapid din multe ţări, au făcut înconjurul lumii.

„Este pentru prima dată când am observat un declin atât de dramatic pe o suprafață atât de mare din cauza unui singur eveniment”, a declarat cercetătorul Nasa, Fei Liu.

De asemenea, un alt studiu, realizat de National Oceanographic and Atmospheric Administration (NOAA) a arătat date similare pentru SUA. Utilizând sateliţi, avioane şi monitoare plasate la sol, cercetătorii de la NOAA au anunţat că au remarcat o scădere de 25%-30% a emisiilor de oxid de azot, cauzatoare de smog, alături de scăderi importante ale concentraţiilor de compuşi organici volatili şi ale gazelor cu efect de seră în două zone intens populate: Nord-Estul american şi cea mai mare regiune urbană din statul Colorado.

Studiul COVID Air Quality, care s-a concentrat pe aceste două regiuni americane, „oferă o perspectivă asupra unui potenţial viitor al calităţii aerului urban, graţie electrificării în plină desfăşurare a flotei de transport din Statele Unite”, au dezvăluit cercetătorii de la NOAA.

„Putem să învăţăm anumite lecţii din această perioadă de izolare”, a declarat Xinrong Ren, cercetător la Laboratorul pentru Resurse Aeriene deţinut de NOAA în statul Maryland. El se aşteaptă ca zonele urbane din Statele Unite să beneficieze de ameliorări similare în privinţa calităţii aerului dacă jumătate din flota naţională de automobile ar fi compusă din vehicule electrice şi dacă mai mulţi americani ar continua să lucreze de acasă.

Şi alte regiuni ale lumii au înregistrat îmbunătăţiri ale calităţii aerului după izbucnirea pandemiei de coronavirus, inclusiv metropola indiană New Delhi, un oraş extrem de poluat, şi zonele puternic industrializate din nordul Chinei, însă aceste ameliorări reprezintă o palidă compensaţie pentru criza sanitară care a făcut aproximativ 290.000 de victime pe plan mondial.

La fel ca omologii lor de la EOC, experţii de la NOAA au spus că au comparat măsurătorile de poluare din Statele Unite cu datele înregistrate în anii precedenţi pentru a calcula aceste cifre estimative.

Transportul este sursa care provoacă 43% din totalul emisiilor de oxid de azot în Statele Unite şi 29% din totalul emisiilor de dioxid de carbon în această ţară, potrivit Emissions Database for Global Atmospheric Research (EDGAR).

spot_img

Ultimele știri